Autor 426 vizualizări


Trei opere de artă ale sculptorului român Constantin Brâncuşi sunt expuse în galeria aniversară „100 de ani de la Armory Show“, al cărei vernisaj a avut loc la sfârşitul săptămânii, la New York.

În următoarele patru luni, la Muzeul New York Historical Society, publicului american îi vor fi prezentate „Domnişoara Pogany“, versiune în marmură, împrumutată de la Muzeul De Artă din Philadelphia, capul „Muza adormită“ în ghips şi bustul „Muza“ vândut anul trecut la Christie's-obţinute de organizatori tot cu împrumut de la colecţionarii particulari care le deţin în prezent-, alături de alte peste 100 de lucrări din expoziţia originală, adunate din colecţii private şi muzeale. Cele trei opere brâncuşiene, realizate în 1912, au făcut parte dintr-un lot de cinci aparţinând artistului român, aduse pentru prima dată la New York de organizatorii Expoziţiei Internaţionale de Artă Modernă din 1913, care este considerată drept unul dintre cele mai importante evenimente de artă ale secolului XX.

“Constantin Brâncuşi nu a fost înţeles de multă lume în 1913, dar, dacă te uiţi la «Mademoiselle Pogany»-este o sculptură minunată, care conferă pace şi frumuseţe. Este unul din sculptorii mei preferaţi”, Marilyn Kushner, curator

„Constantin Brâncuşi este unul dintre cei mai mari sculptori, el şi-a început cariera la Paris, ca sculptor român tânăr, şi şi-a urmat calea lui, care a dus la acest stil abstract. Nu a fost înţeles de multă lume în 1913, dar, dacă te uiţi la «Mademoiselle Pogany»-este o sculptură minunată, care conferă pace şi frumuseţe. Este unul din sculptorii mei preferaţi“, a declarat Marilyn Kushner, curatorul principal al Galeriei. Domnişoara Pogany, „un ou fiert aşezat pe un cub de zahăr“

Expoziţia originală a fost organizată în 1913 de un grup de artişti americani şi a strâns laolaltă peste 1.400 de lucrări de artă modernă şi avangardistă aduse mai ales din Europa, care în materie de artă era considerată avanpostul modernismului. Expoziţia a rămas cunoscută în istorie drept „Armory Show“ datorită locului de desfăşurare al evenimentului pe care organizatorii l-au ales:clădirea Arsenalulului Regimentului 69 (Armory), situată pe bulevardul Lexington din Manhattan.

Atunci, publicul american a putut lua contact pentru prima dată cu picturi şi sculpturi realizate în stil postimpresionist, abstract şi cubist şi grafică modernă. Contactul a fost unul dur, presa vremii luând în derâdere tablourile lui Matisse, Duchamp şi sculpturile lui Brâncuşi-considerate ciudăţenii. Două obiecte au fost cele mai controversate şi au rămas în istorie simbolice pentru impactul „Armory Show“, criticii americani întrecându-se în a le ridiculiza:tabloul cubist al lui Duchamp „Nud coborând scările“ a fost comparat cu „o explozie într-o fabrica de şindrile“, iar „Domnişoara Pogany“ a fost descrisă de un jurnalist ca „un ou fiert aşezat pe un cub de zahăr“.

De la New York, unde a durat mai puţin de o lună, expoziţia a fost dusă în alte două oraşe americane-Boston şi Chicago-, unde reacţiile au fost similare.

Citeste mai mult:adev.ro/mum5vh

""