Autor 41808 vizualizări


Hainalca Cristea este unul dintre ultimii martori ai celui mai înfiorător lagăr de concentrare, unde au fost exterminaţi peste 1,1 milioane de oameni. La 13 ani, Hainalca a cunoscut ororile nazismului, dar providenţa a salvat-o de două ori de camera de gazare.

În dimineaţa zilei de 3 mai 1944, familia avocatului evreu Harmat Ignaţ s-a aşezat la masă, în casa lor din oraşul Sfântu Gheorghe, mai devreme decât de obicei. Au fost şi mult mai tăcuţi ca altădată. La ora 6.00 dimineaţa aveau să se prezinte cu toţii la sediul poliţiei din localitate-mama, tatăl şi cele două fete.

Mai citeşte şi:

Prigonirea evreilor din Basarabia şi Bucovina

Efectele Holocaustului sunt resimţite şi acum puternic de Rusia

În aer era ceva grav, ceva iremediabil, mai intens ca niciodată. Semne primiseră destule până atunci, încă din 1940, când Transilvania de Nord fusese ocupată de armata fascistă maghiară:avocatul Harmat Ignaţ a fost exclus din barou şi i s-a ridicat dreptul de a lucra ca avocat, fetele au fost obligate să poarte steaua galbenă la şcoală, iar bărbaţii din localitate fuseseră convocaţi la muncă obligatorie în cadrul armatei fasciste.

Dar citaţia pe care familia o primise cu trei zile în urmă le dăduse tuturor fiori reci, mai ales că aceeaşi hârtie ajunsese în aceeaşi zi la toată populaţia evreiască din oraş. Masa a rămas nestrânsă în ziua aceea, ca o încercare a părinţilor de a forţa destinul, un semn lăsat ca o garanţie că se vor întoarce. Dar odată uşa închisă în urmă, nimic nu a mai fost la fel.

Într-un vagon de vite

Morişca absurdă a atrocităţilor începuse să se învârtească:toţi evreii din oraşul Sfântu Gheorghe au fost deposedaţi de buletin şi aruncaţi pe jos, într-o şcoală agricolă părăsită, fără mâncare sau apă, au fost apoi concentraţi într-un ghetou la Reghin, după care au fost urcaţi în ultimul tren al vieţii celor mai mulţi dintre ei, cu direcţia Auschwitz.

Hainalca avea 13 ani când a ajuns în lagăr, după o săptămână într-un vagon de vite, înghesuită între copii şi bătrâni flămânzi. Era 10 iunie 1944, dimineaţa, şi pe peron se auzea valsul vienez al lui Johann Strauss. Apoi, Josef Mengele, supranumit „îngerul morţii", a început să dirijeze: stânga însemna muncă, iar dreapta însemna moarte. Dar ei nu ştiau atunci asta. „Pe părinţi i-au smuls înspre dreapta şi eu i-am cerut atunci lui Mengele să mă lase cu ei. El s-a uitat la mine şi a spus: «Tu nu mai ai nevoie de mamă»".

Era primul semn al providenţei pentru Hainalca, pe care Mengele, nu se ştie de ce, refuzase s-o trimită la exterminare, deşi avea toate semnalmentele:era slabă băţ şi avea sub 14 ani. Teoretic, bătrânii, bolnavii şi copiii sub 14 ani erau eliminaţi din start-adică trimişi în camerele de gazare şi ucişi-pentru că nu erau apţi de muncă. Hainalca şi-a văzut atunci pentru ultima oară părinţii, apoi a început pentru ea calvarul. „Ne-a dezbrăcat la pielea goală şi ne-a luat tot ce aveam de acasă, să nu ne aducem aminte de nimic. Au început să ne tundă, de nu ne mai cunoşteam între noi;sora mea era lângă mine şi nu puteam s-o recunosc.

Ne-a dat câte o rochie şi ne-a dus într-o baracă aflată, mi-aduc aminte, aproape de crematoriu. Nu auzeam nimic altceva decât plânsete şi miros de carne arsă." Apoi ea şi sora ei au fost repartizate în baraca numărul 20, unde în fiecare zi, din oră în oră, se făceau ceea ce se cheamă selecţii: erau scoşi toţi afară, în pielea goală, şi la cel mai mic semn de slăbiciune sau boală erau preluaţi. Şi nu se mai întorceau înapoi. Hainalca a fost selectată de două ori pentru execuţie.

„Prima dată am ajuns chiar la poarta camerei de gazare. Plângeam şi a venit o nemţoaică din SS la mine şi mi-a spus atât: «Fugi înapoi şi spune-i ofiţerului că ai 20 de ani»". A făcut întocmai şi ofiţerul a lăsat-o să se întoarcă la baracă. A doua oară s-a furişat până la toaleta improvizată din spatele barăcii şi, când s-a întors, grupul selectat era deja în drum spre crematoriu.

Regula sinistră a lui 10

Dar viaţa câştigată temporar nu era deloc uşoară. A fost trimisă la muncă într-o carieră de piatră, în lagărul din Cracovia, unde trebuia să muncească la construcţia unui bazin de înot. Comandantul lagărului dorea să îi facă un cadou soţiei sale:un spaţiu unde consoarta să se bălăcească alături de prietene, în mijlocul războiului.

„Şi pentru asta, noi trebuia să cărăm piatră pe munte, căci acolo voia să facă bazinul-piatră. Dacă nu căram cum trebuie ne băteau şi puneau câinii pe noi. Strigau «Jude!», adică «evreu» şi câinii se aruncau să ne rupă".

Regula morţii era acolo, la Cracovia, alta: zecimala. „Ne scoteau afară, la apel, dimineaţa, pe câte un rând, şi numărau. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase - şi la al zecelea ocheau şi era împuşcat. Vă închipuiţi ce înseamnă asta? Sora mea era lângă mine şi nu ştiam ce ne aşteaptă. Care dintre noi va fi al zecelea."

La minus 25 de grade celsius, într-o rochiţă

Hainalca a rezistat tifosului şi dizenteriei, cele mai frecvente boli mortale din lagăr, şi s-a întors la Auschwitz. Aici a trecut iarăşi prin calvarul apelurilor de dimineaţă pentru selecţie, la minus 25 de grade Celsius, în rochiţă subţire de pânză şi saboţi din lemn. Copilul de 13 ani a fost distribuit apoi la o fabrică de armament, la Rochlitz, în Germania.

Nemţii au pus-o să lucreze la un fel de bormaşină pentru confecţionarea armelor, la care Hainalca, mică şi uscăţivă, abia ajungea. După aproape jumătate de an de muncă, la începutul anului 1945, a fost trimisă la o uzină a industriei de armament, la Calw, tot în Germania. Aici lucra numai noaptea, 12 ore, alături de alţi prizonieri de război.

Destin

La cinci ani de la sfârşitul războiului, Hainalca se căsătoreşte cu Tudor Cristea, cu care are o fiică. Lucrează amândoi în comerţ şi se mută la Bucureşti. Sora ei, cu care a fost la Auschwitz, în vârstă de 87 de ani, este căsătorită cu al doilea soţ şi trăieşte acum în Israel. Cele două surori nu s-au mai văzut de 12 ani.

Auschwitz, uzina morţii

Auschwitz (sau Auschwitz-Birkenau) este numele unui complex de lagăre de concentrare şi exterminare al Germaniei naziste, aflat pe teritoriul Poloniei. Numele provine de la traducerea în limba germană a oraşului din apropiere, Oświecim, situat la aproximativ 60 de kilometri vest de Cracovia. Lagărele de la Auschwitz au fost un element major în perpetuarea Holocaustului;se estimează că 1, 1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Cele trei lagăre principale au fost Auschwitz I (centrul administrativ), Auschwitz II (lagăr de exterminare) şi Auschwitz III (lagăr de muncă). La 27 ianuarie 1945, Auschwitz a fost eliberat de către trupele sovietice. În 1947, statul polonez a fondat un muzeu pe locul unde se aflau Auschwitz I şi II.

Prizonierii au fost salvaţi de un ofiţer SS

În mai 1945, după patru luni de muncă, Hainalca şi alţi 200 de prizonieri au fost salvaţi de la fabrica de la Calw de însuşi ofiţerul SS care îi avea sub supraveghere. „Era un şvab de lângă Timişoara şi ştia româneşte. Când a primit ordinul de sus să ne evacueze a decis să ne treacă graniţa în Elveţia, ca să scăpăm."

Sfârşitul războiului se apropia, Hitler murise şi cei 200 de oameni, epuizaţi, disperaţi şi agăţându-se de viaţă cu ultimele resurse ale corpului lor, încă orbecăiau. În cele din urmă sunt adăpostiţi la moşia unui neamţ şi ziua de 9 mai 1945, ultima a sângerosului conflict mondial, i-a prins în viaţă.

Printr-un miracol, cele două surori erau împreună şi trăiau. Au luat trenul şi au ajuns acasă. Au coborât în gara din Sfântu Gheorghe, dar nimeni nu le aştepta aici. Casa părintească era locuită de nişte străini. Fetele au fost găzduite temporar, în cele din urmă, de o familie de evrei.

„Când am intrat în casa lor, primul lucru pe care l-am văzut a fost o fotografie a surorii mele, aşezată pe o noptieră. Ea aproape că a ţipat şi i-a întrebat ce caută poza ei acolo. Se pare că logodnicul ei, cu care nu se văzuse de când începuseră toate ororile, locuia şi el temporar la aceeaşi familie."

Sora lui Hainalca, mai mare decât ea cu şapte ani, s-a căsătorit. După cinci ani, s-a măritat şi Hainalca. Bărbatul avea să răscumpere, cu dragostea lui, toate patimile de până atunci.