SUA se retrag din Irak: Fapte marcante legate de prezenţa americană pe teritoriul irakian jpeg

SUA se retrag din Irak: Fapte marcante legate de prezenţa americană pe teritoriul irakian

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 30 august 2010

Statele Unite vor anunţa oficial, la 31 august, încheierea misiunii lor de luptă în Irak, la şapte ani şi jumătate după invazia care a dus la înlăturarea regimului lui Saddam Hussein. Iată o cronologie a celor mai importante legate de prezenţa americană în Irak.

2003

-20 martie:Începutul operaţiunii "Libertatea Irakului", raiduri asupra Bagdadului şi intrarea forţelor americano-britanice în sud.

-9 aprilie:Americanii sunt la Bagdad. Căderea regimului lui Saddam Hussein.

-1 mai:Preşedintele George W. Bush declară "sfârşitul luptelor", dar continuarea "războiului împotriva terorismului".

-16 mai:Americanul Paul Bremer, numit administrator civil, interzice accesul în funcţii publice al responsabililor partidului Baas, apoi anunţă dizolvarea organelor de securitate.

-2 octombrie:Recunoaşterea faptului că nici o armă de distrugere în masă nu a fost descoperită.

-16 octombrie:Rezoluţia 1.511 a ONU care prevede o forţă multinaţională.

-13 decembrie:Saddam Hussein capturat în apropiere de Tikrit, la nord de Bagdad.

2004

-aprilie-august:Confruntări între coaliţie şi partizanii liderului şiit radical Moqtada Sadr.

-28 aprilie:Difuzarea unor imagini cu deţinuţi irakieni umiliţi de militari americani la Abu Ghraib provoacă indignare.

-28 iunie:Transferarea puterii către Guvernul irakian.

-8 noiembrie:Ofensivă americană la Fallujah (vest de Bagdad) pentru îndepărtarea rebelilor.

-21 decembrie:22 de morţi, între care 14 militari, într-un atac asupra unei baze americane la Mosul (nord), revendicat de o grupare legată de al-Qaida.

2005

-30 ianuarie:Primul scrutin multipartit, boicotat de sunniţi.

2006

-7 iunie:Liderul al-Qaida în Irak, Abu Mussab al-Zarqawi, ucis într-un raid american.

-13 iulie:Coaliţia transferă irakienilor controlul securităţii în prima dintre cele 18 provincii.

-30 decembrie:Spânzurarea lui Saddam Hussein după condamnarea sa la moarte.

2007

-10 ianuarie:Bush anunţă 30.000 de militari suplimentari.

2008

-23 martie:A fost atins numărul de 4.000 de militari americani ucişi începând din 2003.

-27 noiembrie:Parlamentul ratifică acordul de securitate privind retragerea americană până la sfârşitul lui 2011.

2009

-27 februarie:Preşedintele Barack Obama anunţă retragerea trupelor americane de luptă până la sfârşitul lui august 2010 şi a tuturor efectivelor înainte de sfârşitul lui 2011.

-30 iunie:Retragerea americană din oraşe şi aglomerări urbane.

2010

-7 martie:Alegeri legislative, care nu au condus încă la un acord între partide pentru formarea unui nou Guvern.

-11 august:Comandantul armatei irakiene consideră prematură plecarea americanilor în 2011.

-24 august:Numărul militarilor americani scade sub 50.000.

-25 august:Demonstraţie de forţă a insurgenţilor, care au detonat 14 maşini-capcană în toată ţara, omorând cel puţin 53 de persoane.