Știați cum au apărut geamurile avioanelor în formă ovală, nu pătrate   accidente care au dus la introducerea acestui model VIDEO jpeg

Știați cum au apărut geamurile avioanelor în formă ovală, nu pătrate - accidente care au dus la introducerea acestui model VIDEO

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 29 iunie 2016

Știați că forma ovală a geamurilor aeronavelor nu este o simplă alegere care ţine de design, ci de siguranţa zborurilor?! Iniţial, ferestrele erau pătrate, dar o serie de accidente tragice din istoria aviației moderne a dus la modificarea formei acestora.

În anii ‘50, când progresele făcute în domeniul aviaţiei au dus la producerea de avioane comerciale tot mai performante, capabile să zboare mai repede şi să transporte mai mulţi pasageri, la altitudini tot mai mari, inginerii au scăpat din vedere au detaliu care s-a dovedit esenţial pentru siguranţa zborurilor.

Din moment ce corpul aeronavelor cu reacţie trebuia presurizat, iar cabinele să aibă o formă cilindrică pentru a reduce diferenţa de presiune dintre aerul de la interior şi cel de la exterior, forma pătrată a ferestrelor s-a dovedit un adevărat călcâi al lui Ahile. Fiecare colţ al ferestrelor devenea un punct vulnerabil, iar acestea nu rezistau presiunii exercitate la altitudini înalte.

screen shot 2012 05 25 at 9 58 10 am png png

Primele zboruri de linie efectuate de avioane cu reacţie au aparţinut aeronavelor companiei britanice Havilland Comet, pentru ca în 1953 să aibă loc trei accidente în timpul cărora aviaonele s-au dezintegrat în aer, incidente soldate cu moartea a 56 de persoane, notează publicaţia „The Independent”. Cel mai tragic a fost în 10 Ianuarie 1954, când avionul companiei British Overseas Airways Corporation, zborul 781, operat de o aeronavă Havilland DH.106 Comet 1, pe ruta Roma Londra a explodat în aer și s-a dezintegrat scufundându-se în Marea Mediterană și ucigând toate persoanele care se aflau la bord 29 de pasageri (din care 10 copii) si pe cei 6 membri ai echipajului.

de havilland comet 1 showing square windows jpg jpeg

Avioanele Comet aveau ferestre pătrate, un design obişnuit în anii ’50, iar în urma investigaţiilor inginerii au descoperit probleme grave de structrură. La altitudini mari, din cauza diferenţei de presiune, forţa exercitată asupra fuselajului avionului era extrem de mare, iar ferestrele cedau. 

Aşa s-a descoperit că ferestrele ovale suportă mai bine forţa de presiune, acestea fiind prevăzute şi cu "găuri de respiraţie" (micile orificii care pot fi observate în ferestrele avioanelor), care au rolul de a echilibra presiunea dintre straturile de sticlă din care sunt fabricate geamurile.