Autor 906 vizualizări


Arhivele Naționale ale României au publicat pe pagina de socializare a instituției o serie de caricaturi realizate de marele pictor Nicolae Tonitza.

Nicolae Tonitza, unul din cei mai renumiți pictori români, deopotrivă grafician și critic de artă, s-a născut la 13 aprilie 1886, la Bârlad. Personalitate complexă, acesta s-a remarcat prin portretele realizate, îndeosebi cele de copii și femei, precum și prin peisajele și naturile statice, impresionând prin felul în care a surprins lumina și prin farmecul atmosferei.

Sensibilitatea sa și spiritul de observație pot fi remarcate și în desenele sau caricaturile realizate, cu precădere în perioada 1918-1922, pentru o serie de publicații socialiste, între care menționăm: „Cuvântul liber”, „Avântul”, „Socialismul” etc.

Tematica acestora are un caracter predominant politic și social, inspirat din realitățile epocii. Subiecte precum: alegerile electorale, urmările războiului, inechitatea socială și mișcările muncitorești dobândesc, astfel, o formă artistică de reprezentare.

Contextul în care Nicolae Tonitza a realizat desenele și caricaturile la care facem referire poate fi înțeles mai bine dacă avem în vedere faptul că el participase la Primul Război Mondial și fusese capturat în luptele de la Turtucaia, fiind trimis în lagărul de prizonieri de la Kirjali în Bulgaria. După încheierea războiului acesta s-a stabilit în București, fiind martor al frământărilor sociale ce au avut loc în primii anii ai perioadei interbelice.


Foto: 1919, noiembrie 3. Desen intitulat „În toiul alegerilor”, apărut în revista „Cuvântul liber”, realizat de N. Tonitza. (ANR, SANIC, Fond Institutul de Studii Istorice si Social Politice-Fototecă-Fotografii, fotografia 37/1919)

Mai multe caricaturi, pe pagina de socializare a Arhivelor Naționale ale României