Autor 1005 vizualizări


Artiştii contemporani Anca Benera şi Arnold Estefan, ale căror lucrări chestionează istoria, sunt în cursa pentru Henkel Art.Award şi ar putea expune la cunoscutul Muzeu de Artă Modernă din Viena.

Anca Benera şi Arnold Estefan au intrat în finala pentru unul dintre cele mai bine cotate premii internaţionale, în valoare de 35.000 de euro.Au fost aleşi dintre 913 artişti din 23 de ţări.

Câştigătorii premiului pentru care mai concurează artişti din Estonia, Letonia, Rusia şi Serbia vor fi anunţaţi pe 30 octombrie. În 2002, la prima ediţie a Henkel Art.Award, câştigător a fost Dan Perjovschi.

Anca şi Arnold au învăţat limba română împreună. Ea e de origine ucrainean-italiană, un „produs al emigrării ilegale", el - de etnie maghiară, din Transilvania. Proiectele cu care au fost selectaţi pornesc de la identitatea personală, biografică pentru a chestiona obiectivitatea istoriei.

„Pacta sunt servanda"(performance şi video) e despre conflictul româno-maghiar din anii '90;instalaţia „The equitable principle"/„Principiul echităţii" readuce în discuţie Insula Şerpilor, mai degrabă un câştig diplomatic, decât economic, cred artiştii. ‚„Matter &History"/„Materie şi istorie" (fotomontaj şi tur ghidat) rescrie istoria monumentelor dispărute din Bucureşti odată cu înlocuirea unui regim politic.

Cum s-a născut ideea de face trei proiecte pornind de la voi, de la identiatea proprie ca să ajungeţi la istoria oficială şi contradicţiile ei?

Arnold Estefan:Încercând să găsim răspunsuri pentru problemele pe care le întâmpinăm şi ne deranjează în societate.

Ce v-a marcat şi l-aţi transformat, apoi, în proiectul despre conflictul româno-maghiar din anii ‘90?

Arnold Estefan:În studenţie, la orice discuţie la o bere, fără să-ţi dai seama începi să vorbeşti despre istorie. Am constatat că fără să ai intenţia de a polemiza, descoperi nişte contradicţii grave. Partea interesantă e că nu ştii de unde vin. Ai un bagaj de informaţii şi ţi se pare firească versiunea ta. În cazul meu au fost backgroundul naţional, dar şi identitatea culturală a poporului maghiar, care e mai conservator. Problema istoriei scrise în România este că nu se face nicio referire la trecutul dublu al Transilvaniei. Nu se scrie din punctul de vedere al Ungariei ante Trianon. Eram în clasa a şasea în 1990, dar manualul de istorie nu s-a schimbat de-atunci. Libertatea de expresie exista, puteai să vorbeşti despre un conflict, însă, oficial, conflictul nu era prezentat niciunde.

Aţi ales să puneţi faţă în faţă cele două versiuni ale istoriei pentru a arăta că, de fapt, se anulează una pe alta.

Anca Benera:Ascultând cele două versiuni, înţelegi ce vrei, fragmentar. Şi creezi o a treia variantă, fără să-ţi dai seama. Mintea ta optează pentru lucurile care ţi se par interesante, sau cu care eşti obşinuit, şi astfel reconstruieşti propria ta varianta a istoriei.

Arnold Estefan:Încercăm să vedem în ce măsură e obiectivă istoria. Du-te la Cluj şi înceară să vorbeşti despre varianta maghiară a istoriei, o să întâmpini o agresivitate destul de mare. Şi du-te în Sfântu Gheorghe şi vorbeşte cu secuii despre varianta românească, reacţia va fi la fel de agresivă.

Ce aţi descoperit cât v-aţi documentat?

Anca Benera:Mai întâi am petrecut ceva timp prin biblioteci, să căutăm ce s-a publicat exact în presa maghiară şi la Bucureşti despre evenimentele din Târgu-Mureş din martie 1990. Ambele variante oferă detalii precise, la secundă, dar a se contrazic. Noi am alcătuit un jurnal al zilei, pe ore, pe care îl citim simultan, în română şi în maghiară.

Vorbiţi despre o „sensibilitate post-naţională". Cum aţi ajuns la sintagma asta?

Arnold Estefan: Cred că naţionalismul renaşte. Europa încearcă să închidă graniţele, sunt recreate state naţionale, Ungaria e un exemplu. Astăzi, emigranţii sunt scoşi în afara graniţelor, legile sunt modificate în aşa fel încât să părăseşti ţara dacă nu devii plătitor de taxe. Povestea are aspect economic, dar discursurile ajung şi în zona naţionalismului.

Iarna trecută, pe un ger fantastic, eraţi pe malul Mării Negre, decupând în gheaţă pentru un proiect despre echitate şi Insula Şerpilor. Vreţi să înapoiaţi cei 8 milimetri de pământ care le-ar reveni fiecărui român.

Anca Benera: Facem referire la „împărţirea" de la Haga. Cei aproximativ 8mm ar insemna suprafaţa rezultată din împărţirea suprafeţei pe cap de locuitor după ultimul recensământ. Această parte a proiectului este încă neterminată. Încă nu am obţinut un permis de acces pe Insula Şerpilor. Am depus o cerere dar auorităţile ucrainene ne-au ţinut vreo cinci luni în aşteptare... Se pare că există o altă soluţie, să mergem la Odessa, să vorbim cu prefectul şi să fim parte a unei excursii, să ajungem pe Insula Şerpilor ca turişti.

Ce s-ar întâmpla cu Insula Şerpilor dacă fiecare român şi-ar lua cei 8 milimetri pătraţi de pământ care îi revin?

Anca Benera:Ar dispărea.

Arnold Estefan:Acest principu al echităţii e o critică pentru felul în care statul român îşi negociază resursele proprii. În continuare e ambiguu cine va beneficia de resursele de subsol din zona recâştigată după procesul de la Haga.Anca Benera:Şi oare de ce a fost perceput acest proces ca şi cum am fi câştigat fizic şi Insula Şerpilor?

Al treilea proiect reconstruieşte viaţa monumetelor din Bucureşti distruse odată cu schimbarea regimurilor politice. Aţi găsit o explicaţie pentru fenomen?

Arnold Estefan:Fiecare monument îmbracă o simbolisitică a unui tip de putere politică. Acele simboluri sunt demolate când se instalează un alt sistem. De exemplu, în comunism, nu-şi doreau ca Regele Carol să rămână în memoria publică. Este un fenomen global. În Franţa obişnuiau să taie numai capetele regilor...

Anca Benera:Am început cu statuia Libertăţii, primul monument de for public de la noi, ridicat în 1848, pe locul unde se află acum clădirea CEC în Bucureşti. Autorul este Constantin Daniel Rosenthal. A fost demolat dupa doar câteva zile de la inaugurare. Nu s-au păstrat imagini, aşa că nu se ştie cum arăta. Există doar un desen care i s-a atribuit lui Rosenthal detsul de recent. Apare şi o descriere fragmentară într-o acuarelă a lui Theodor Aman, „Eliberarea ţiganilor". Am încercat să reconstruim imaginea şi să facem un ghidaj al monumentului.

Să reconstruiţi monumentele vizual?

Anca Benera: Nu vizual, ci prin naraţiune, le descriu ca şi când ele ar exista. Lucrarea face referire la imaginarul colectiv şi la „starea de excepţie" în care supravieţuiesc reprezentările în spaţiul public. Ne intersează zona asta a invizbilului.

Arnold Estefan:Mai avem un alt proiect cu Centrul de Introspecţie vizuală prin care chestionăm necesitatea de a exista fizic ca instituţie, de exemplu. Mai ales în contextual actual:e mai important să existe o instituţie sau un anume tip de gândire?

Aveţi în cadrul proiectului şi o propunere de un monument, unul din cărţi.

Anca Benera:Ideea porneşte de la o statuie a lui Stalin care avea un soclu foarte înalt, măsura 19 metri in total. În interior îşi doreau să existe o bibliotecă marxist-leninistă care nu s-a realizat niciodată, am descoperit asta în cartea lui Dumitru Demu, editată la Paris. Demu, care a lucrat la monument povesteşte că atunci când comisia a venit să vadă macheta şi-a exprimat dorinţa ca în interiorul socului să fie instalată o biblioteca.

Cum arată astăzi arta, în funcţie de contextul în care trăim?

Arnold Estefan:Văd arta că pe o insulă de libertate. Din păcate, este aproape sugrumată, pentru că are un aspect incomod. Cred în rolul critic al artei, chiar dacă n-ai puterea încă să schimbi anumite lucruri, măcar să sesizezi, să aduci în discuţie.

Anca Benera:Ideal ar fi ca arta nu numai să reflecte asupra prezentului, ci să aibă puterea de a schimba, să se dizolve în social. Mi se pare important că acum există acţiuni de solidarizare a artiştilor.

sursa:http://www.adevarul.ro