Semnal de alarmă pentru cetăţile dacice: "Situaţia lor este una dintre cele mai îngrijorătoare!" jpeg

Semnal de alarmă pentru cetăţile dacice: "Situaţia lor este una dintre cele mai îngrijorătoare!"

📁 Dacia antică
Autor: Daniel Guţă
🗓️ 11 ianuarie 2016

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a precizat că terenurile pe care se află unele dintre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei vor fi scoase definitiv din fondul forestier, astfel încât monumentele UNESCO să poată fi administrate corespunzător. „Situaţia cetăţilor dacice este îngrijorătoare”, a afirmat ministrul într-un răspuns la apelul lansat de istoricul Ioan Piso faţă de soarta unora dintre aşezările dacice, informeaza adevarul.ro

De mai bine de doi ani Consiliul Judeţean Hunedoara a solicitat Guvernului României preluarea în administrare a cetăţilor dacice Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie-Luncani şi Băniţa, după modelul Sarmizegetusa Regia. Până în prezent, demersurile autorităţilor judeţene s-au lovit de dezinteresul reprezentanţilor statului român. Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a precizat însă că au fost făcute demersuri pentru ca situaţia monumentelor UNESCO să se îmbunătăţească.

„Situaţia cetăţilor dacice, aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, este una dintre cele mai îngrijorătoare, ea fiindu-mi semnalată pe diferite canale încă din primele zile de când am preluat mandatul la acest minister. Doresc însă să vă reamintesc că, în afara Programului Multianual de Cercetări în cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, program care mai mult nu a funcţionat, decât a funcţionat, şi pe care dorim să le repunem în funcţie anul acesta, Ministerul Culturii nu deţine, din păcate, prea multe pârghii pentru a interveni direct. Din anul 2013, situl arheologic Sarmizegetusa Regia a fost preluat în administrare de Consiliul Judeţean Hunedoara, iar celelalte situri se găsesc pe terenuri care nu se află în administrarea directă a vreunei instituţii publice centrale sau locale. La nivel ministerial, am dat deja aviz favorabil unei iniţiative legislative de modificare a legii nr. 46/2008, Codul Silvic, care are în vedere scoaterea definitivă din fondul forestier, fără nici un fel de obligaţii, a suprafeţelor de teren pe amplasamentul cărora se află monumente istorice care fac parte din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, a informat Vlad Alexandrescu. Istoricul a cerut interzicerea detectoarelor private Mesajul publicat de ministrul Culturii reprezintă un răspuns adresat istoricului Ioan Piso, care a atras atenţa, într-o scrisoare deschisă, asupra situaţiei monumentelro UNESCO din Munţii Orăştiei.

„Să luăm acum zona Munţilor Orăştiei, care a fost făcută praf. Cunoaştem sute de oraşe greceşti şi romane în bazinul mediteranean, dar civilizaţia dacică este unică, iar manifestările ei majore au avut loc în Munţii Orăştiei. Cu atât mai mari şi mai de neînlocuit sunt pierderile suferite aici. S-a ajuns atât de departe, încât nici nu ştiu dacă mai este ceva de furat. În faţa unor asemenea situaţii autorităţile au închis ochii. Mereu vezi la televizor câte un „norocos“ care a găsit pe undeva câte un tezaur, iar statul îl fericeşte cu o sumă de bani. Dar dacă nu îl declară şi îl trimite în străinătate? Şi într-un caz şi în celălalt contextul arheologic a fost distrus. Vă rog, domnule Ministru, să iniţiaţi un proiect de lege prin care să se interzică definitiv utilizarea detectoarelor de alte persoane decât făcând parte din instituţiile ştiinţifice specializate, iar de către acestea numai conform eticii profesionale”, a scris profesorul universitar Ioan Piso.

În prezent, Samizegetusa Regia este administrată printr-un serviciu înfiinţat la nivelul Consiliului Judeţean Hunedoara, în timp ce aşezările dacice Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna, aflate în patrimoniul UNESCO, se află într-o situaţie complicată din punct de vedere juridic. În ultimii ani au fost de vandalizate în repetate rânduri de căutătorii de comori şi de turişti.