Se adâncește misterul legendarei fresce dispărute „Bătălia de la Anghiari”? jpeg

Se adâncește misterul legendarei fresce dispărute „Bătălia de la Anghiari”?

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 16 octombrie 2020

De mai bine un secol pasionaţii de artă caută celebra frescă dispărută atribuită lui Leonardo da Vinci "Bătălia de la Anghiari''. Însă o echipă de experţi şi-a anunţat concluziile unei analize cu privire la celebra frescă reprodusă şi de Peter Paul Rubens: conform acestora, geniul renascentist nu a pictat niciodată această frescă, relatează Agerpres

Fresca sărbătoreşte victoria din secolul XV a Republicii Florentine împotriva milanezilor şi o lungă perioadă de vreme s-a crezut că ar fi ascunsă după un zid, în Palazzo Vecchio, din Florenţa. Zidul nu a putut fi dărâmat pentru a verifica dacă fresca se află într-adevăr acolo pentru că a fost acoperit cu o altă frescă de valoare inestimabilă, despre o altă bătălie, operă a pictorului şi arhitectului Girogio Vasari. 

"Leonardo nu a pictat niciodată această bătălie pe zid, aceasta este concluzia noastră", a declarat Francesca Fiorani, istoric al artei de la Universitatea din Virginia, cu ocazia unei conferinţe organizată la Galeriile Uffizi din Florenţa. Fiorani a precizat că Leonardo nu a făcut decât unele schiţe şi studii pregătitoare pentru fresca de dimensiuni mari ce i-a fost comandată la începutul secolului XVI. Există însemnări cu privire la materialele furnizate pictorului în legătură cu munca pe care o depunea, iar "aceste materiale nu erau necesare pentru pictarea bătăliei, ci pentru pregătirea zidului (pentru pictare)", a mai adăugat ea. "Pregătirea zidului nu a decurs bine, şi totul s-a oprit acolo", a susţinut Francesca Fiorani. 

Fiorani a prezentat o nouă lucrare academică asupra controverselor din jurul frescei "Bătălia de la Anghiari", la care a contribuit alături de alţi câţiva experţi internaţionali. Ei au anunţat că au demontat definitiv teoriile cercetătorului italian Maurizio Seracini, care în 2012 ajungea pe prima pagină a ziarelor cu afirmaţia că a găsit fresca pierdută. 

Maurizio Seracini a dat nişte mici găuri în fresca "Bătălia de la Marciano", pictată de Vasari în Palazzo Vecchio, şi a anunţat că a găsit urme ale unui pigment negru similar celui folosit de Leonardo pentru a picta "Mona Lisa" pe peretele din spatele frescei lui Vasari, alimentând teoriile că fresca pe care ar fi pictat-o Leonardo ar fi fost ascunsă în spatele frescei lui Vasari.