Scandal în Spania  Reședința de vară a lui Franco este disputată de Statul spaniol și moștenitorii dictatorului jpeg

Scandal în Spania. Reședința de vară a lui Franco este disputată de Statul spaniol și moștenitorii dictatorului

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 10 septembrie 2020

Justiţia din Spania a decis că moştenitorii fostului dictator Francisco Franco trebuie să restituie imobilul Pazo de Meirás, reşedinţa de vară a familei, deoarece aceasta este o proprietate a statului spaniol, relatează EFE, citată de Agerpres. 

Judecătoarea Marta Canales a stabilit că actul de cumpărare din 24 mai 1941, prin care dictatorul a reuşit să înscrie imobilul pe numele său în Registrul de Proprietate, a fost o simulare, fapt ce "determină nulitatea acestuia". Sentinţa, care poate fi atacată în apel. Moştenitorii lui Franco au încercat să demonstreze în faţa tribunalului că sunt proprietari de facto ai imobilului, în care au susţinut că au fost realizate renovări fără ajutorul banilor publici. La rândul lor, avocaţii din partea statului au atacat documentul de cumpărare din 1941, invocat şi considerat autentic de familia lui Franco. 

S-a aflat că imobilul a fost vândut, în 1938, unei entităţi statale (Junta Pro Pazo del Caudillo) care i-a donat-o în 1941 lui Francisco Franco şi care nu a plătit nimic pentru această proprietate. 

Se pare că Junta a cumpărat imobilul de la moștenitorii cunoscutei scriitoare Emilia Pardo Bazán (1851-1921), conform documentelor descoperite în cadrul acestor cercetări judiciare.