Sarcofag ptolemeic, descoperit în Alexandria jpeg

Sarcofag ptolemeic, descoperit în Alexandria

📁 Egiptul Antic
Autor: Redacția
🗓️ 2 iulie 2018

Un sarcofag din granit şi un bust din marmură au fost descoperite într-un mormânt aflat în regiunea Alexandria, Egipt. Se pare că acest mormânt provine din perioada faraonilor ptolemeici.

bust jpg jpeg

Conform legii egiptene, orice descoperire trebuie verificată şi validată de către Ministerul pentru Antichităţi, aşa că Mostafa Waziri, secretarul-general al instituţiei a confirmat faptul că mormântul se afla la cinci metri sub pământ şi că în interior a fost găsit un sarcofag din granit negru cu dimentriunile de 185cm/265cm/165cm. Până în prezent, experţii nu au concluzionat cui a aparţinut. Despre bust se presupune că ar aparţine proprietarului mormântului.