Autor 37709 vizualizări


Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a publicat pe pagina de socializare a instituției imagini și informații inedite despre istoria sabiei atribuite lui Iancu Jianu.

„Sabia orientală cu teacă de tip Kilij, atribuită lui Iancu Jianu, secolul al XVIII-lea. Piesa are lama din oțel de Damasc, curbă, cu un taiș, contratăiș, muchie netăioasă, lățită spre vârf și spre gardă, prezintă două nervuri. Pe partea exterioară a lamei sunt incrustații decorative și inscripții incrustate în metal galben ( probabil aur). La talonul lamei ornamentele decorative sunt vegetale.Urmează o stea cu șase colțuri încadrată întrun cerc decorată cu motive vegetale. În mijlocul stelei se află o inscripție cu litere arabe. Pe partea interioară a lamei, la talon se află același motiv vegetal și alte inscripții cu litere arabe, urmată de o alta inscripție indescifrabilă, adăugată ulterior, posibil scris Iancu Jianu. Garda din alamă, în formă de S, are origine rombică gravată pe ambele fețe, cu motive vegetale, având capetele spiralate. Mânerul este prevăzut cu două mânere din fildeș fixate prin nituri din alamă. Capul mânerului este îndoit spre tăișul lamei și are un orificiu, mărginit pe ambele fețe de o rozetă în formă florală, scrie MNIR pe pagina de socializare a instituției.

În ciuda relației apropriate cu boierii munteni, pașa Pazvante nu ezită să atace Țara Românească. La începutul secolului al XIX-lea el realizează una dintre cele mai violente expediții de jaf din istoria Țării Românești. Devastează, fură și incendiează toate satele și târgurile care îi ies în cale. Unul dintre cele mai crunte momente este atacarea Craiovei, în 1800, când din 8.000 de locuințe doar 300 mai rămân în picioare.

În 1802, Pazvantoglu și armata sa se îndreaptă către București. Îngrozit, domnitorul Mihai Suțu ordonă garnizoanei să apere orașul și fuge din capitală. Neplătiți suficient, albanezii din garda domnitorului refuză să lupte și astfel Bucureștiul cade pradă jafului și dezastrului – pazvangiii fraternizează cu cerșetorii și oamenii străzii. 

Armata de la sud de Dunăre era nemiloasă, iar peste jafuri și incendieri se adăugau siluirea femeilor și uciderea copiilor și bătrânilor. În aceste condiții, în Țara Românească haiducii au început să se organizeze militărește, sub conducerea lui Iancu Jianu. După mai multe incursiuni de urmărire și pedepsire dincolo de Dunăre, oltenii incendiază Vidinul și Plevna, dar și raiaua turcească de la Turnu Măgurele – se spune că însuși Jianu aruncă în aer moscheea locală. În 1809 are loc marea confruntare dintre cele două tabere, când Ianu Jianu îi scoate un ochi cu iataganul adversarului său. Astfel, Osman Pazvantoğlu devine Pazvante Chioru’. 

Citește mai multe aici despre: Cine a fost Pazvante Chioru' și legătura lui cu haiducul Iancu Jianu