S a aflat cum a murit Loalwa Braz, interpreta hitului Lambada jpeg

S-a aflat cum a murit Loalwa Braz, interpreta hitului Lambada

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 23 ianuarie 2017

Loalwa Braz Vieira, interpreta hitului Lambada, a fost găsită carbonizată în mașina sa, joi, la Saquerema, pe litoralul regiunii Rio de Janeiro, iar circumstanţele morţii artistei au stârnit semne de întrebare din partea anchetatorilor. În urma unei investigaţii de amploare, polițiștii au anunțat că aceasta a fost ținta hoțiilor, care apoi au ucis-o și i-au dat foc.

Un angajat ce lucra ca manager la un restaurant deținut de Loalwa, a mers la Poliție şi a declarat că a fost martor la moartea acesteia. În urma celor relatate, oamenii legii aflau că patru bărbați au intrat în casa ei, au furat obiectele de valoare și au răpit-o pe cântăreață.

Pentru a lămuri cazul, investigatorii au început să-l întrebe mai multe, iar el a clacat și a mărturisit crima. În cele din urmă s-a aflat că managerul şi încă doi tineri au pornit spre casa artistei cu gândul să o jefuiască.

Când au ajuns acolo, Loalwa Braz Vieira s-a luptat cu ei, dar a fost bătută, înjunghiată mortal și dusă în mașina ei.

Pentru a-şi pierde urmele, hoții au încercat să fugă cu mașina ei, dar după un kilometru, autoturismul a avut probleme tehnice, aşa că ei au decis să-i abandoneze trupul în mașină și să-i dea foc.