«România și Republica Moldova  Ieri, azi și mâine» jpeg

«România și Republica Moldova. Ieri, azi și mâine»

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 23 martie 2018

Academia Română, prin Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu“, organizează luni, 26 martie 2018, sesiunea omagială cu tema „România și Republica Moldova. Ieri, azi și mâine“. Manifestarea va avea loc în Aula Academiei Române, între orele 10-12.

În cadrul sesiunii vor lua cuvântul: acad. Victor Voicu, Secretarul general al Academiei Române, acad. Alexandru Surdu, Vicepreședinte al Academiei Române, acad. Dan Berindei, Președintele Secție de științe istorice și arheologie, Valeriu Matei, membru de onoare al Academiei Române (Republica Moldova), Maia Sandu, fost Ministru al Educației în Republica Moldova, profesor Dan Dungaciu, director general al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu“, informează un comunicat al Academiei Române.

Manifestarea este dedicată Centenarului Unirii României cu Basarabia, sărbătorind astfel momentul de la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Ţării din Basarabia, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat cu majoritate de voturi Unirea cu România.

Romania si Republica Moldova jpg jpeg

Participarea la eveniment este liberă, în măsura locurilor disponibile.