Richard Sorge, spionul care a salvat URSS ul jpeg

Richard Sorge, spionul care a salvat URSS-ul

📁 Al Doilea Război Mondial
🗓️ 21 septembrie 2010

Într-un bar din Tokyo, foarte prost dispus şi deja ameţit, Sorge îşi vărsa năduful în băutură. „Hitler este un criminal ticălos! Dar Stalin îi va da o lecţie acestui bastard!". Nici barmanul japonez şi nici tovarăşul lui Sorge nu puteau să îl calmeze. De la un telefon public l-a sunat pe vechiul său prieten Eugen Ott de la ambasada Germaniei ca să îl avertizeze că „Războiul este pierdut!"

Se afla în Tokyo pe 22 iunie, 1941, când a aflat vestea că Germania a invadat Uniunea Sovietică. Cu doar câteva săptămâni mai devreme, avertismentele sale despre iminentul atac german asupra sovieticilor au fost ignorate la Moscova. 

Într-o depeşă trimisă GRU pe 1 iunie, Sorge scria:Începutul războiului între germani şi sovietici va fi în jurul datei de 15, potrivit informaţiilor transmise de la Berlin de locotenent-colonelul Scholl... ambasadorului Ott". Răspunsul de la Moscova a fost următorul: „Suspect. Să primeşti telegrame menite ca provocări". Un alt avertisment trimis de Sorge a fost respins cu dispreţ de către Stalin ca provenind de la „un rahat care a înfiinţat câteva fabrici mici şi bordeluri în Japonia ca să îşi aranjeze viaţa".

Sorge a continuat însă să-i spioneze pe germani şi, după atacul Germaniei asupra Moscovei, autorităţile sovietice au început să ia în considerare rapoartele sale. În câteva luni, acest om, pe care mulţi îl consideră cel mai important spion din timpul celui de-al doilea Război Mondial, a furnizat informaţii care le-au permis sovieticilor să oprească atacul nazist la porţile Moscovei şi să modifice cursul războiului.

Născut pentru acest rol

Sorge s-a născut în 1895 în sudul Rusiei. Mama lui a fost rusoaică, iar tatăl de origine germană. După câţiva ani, familia lui s-a mutat în Germania, unde Sorge a fost crescut. Orginile lui ruse l-au influenţat însă pe tot parcursul vieţii. În 1914 s-a înrolat în Armata germană şi s-a îndrăgostit de una dintre asistentele care îi îngrijeau pe soldaţi. Ea şi tatăl ei, adept al lui Marx, i-au inspirat lui Sorge ideile radicale.

În următorii ani, Sorge a făcut studii de economie şi ştiinţe politice, şi a adoptat ideologia marxistă. La sfârşitul războiului, radicalismul în Germania era violent, de aceea Sorge s-a orientat spre stânga. În 1919 şi-a obţinut doctoratul în ştiinţe politice şi s-a înscris în Partidul Comunist German.

Era un tânăr frumos şi carismatic, irezistibil pentru femei şi admirat de bărbaţi. Nici Christiane Gerlach, soţia unuia dintre foştii profesori a lui Sorge, nu a putut să îi reziste. "A fost ca şi cum m-ar fi fulgerat! În acel moment s-a trezit ceva în mine care m-a frământat până de curând. Ceva periculos, obscur, inevitabil...", povesteşte Christiane despre prima întâlnire cu Sorge. Cei doi au avut o aventură, iar Christiane a divorţat de soţul ei ca să se mărite cu Sorge în 1922. Căsnicia celor doi a durat doar câţiva ani.

Vederile de stânga a lui Sorge i-au adus probleme cu poliţia şi de aceea în 1924 a fugit din Germania şi s-a refugiat în Rusia Sovietică. S-a alăturat armatei sovietice internaţionale - Cominternul (prescurtarea de la Internaţionala Comunistă), care ţinea legătura cu partidele comuniste din străinătate. În 1929, el a început să lucreze ca ofiţer de informaţii militare şi a fost trimis în prima misiune în China. După trei ani de spionaj în China, Sorge s-a întors la Moscova în 1933, unde s-a căsătorit cu Katya Maximova, o studentă la teatru. Această relaţie îi va aduce multe suferinţe tinerei rusoaice.

Următoarea misiune a lui Sorge a fost în Japonia, unde trebuia să formeze o reţea de informaţii în folosul Uniunii Sovietice. În 1932, Japonia a cucerit Manciuria, iar Moscova se temea că următoarea ţintă a japonezilor va fi Estul Îndepăratat al Rusiei Sovietice.

Ca să îşi construiască acoperirea de jurnalist, Sorge a mers în Germania, iar un editor de la un ziar german a acceptat să îi publice câteva articole şi i-a dat o scriscoare de recomandare către colonelul Eugen Ott, noul ofiţer trimis de Germania în Tokyo.

Sorge a ajuns în Tokyo, în septembrie 1933. Articolele publicate în ziarul nazist şi scrisoarea de recomandare din partea editorului german i-au adus recunoaşterea ca expert în Japonia. În plus, el s-a alăturat Partidului Nazist. În acest fel, a dobândit acces la ambasada Germaniei, unde se reuneau toţi diplomaţii, inclusiv ambasadorul din Japonia la acel momentul, Herbert von Dirksen.

Sorge nu a pretins că este un nazist înfocat şi de multe ori şi-a exprimat dispreţul faţă de excesele naziste şi prostia unor lideri de partid. În mod surprinzător această atitudine i-a adus credibilitate, fiind considerat un savant patriot. Cele două vicii ale lui Sorge: băutura şi femeile au contribuit, de asemenea, la „acoperirea" lui. Un prieten de pahar al lui Sorge, jurnalist american, a scris mai târziu despre el:„Sorge lăsa impresia că este un playboy, un pierde-vară, opusul unui spion periculos".

Sorge nu încerca să se ascundă. Locuia într-un cartier rezidenţial liniştit, nu departe de secţia de poliţie, călătorea prin oraşul agomerat pe o motocicletă, de multe ori, sub influenţa alcoolului.

Consilierul „Irezistibil"

Articolele lui au fost însă foarte apreciate de diplomaţii germani şi curând a reuşit să câştige încrederea ofiţerului Ott şi a devenit consilierul lui. Ott l-a primit pe spionul rus în casa lui şi chiar în patul său. Sorge a avut o scurtă aventură cu soţia ambasadorului, Helma, pe care Eugen Ott a decis să o ignore. 

Ambasadorul preţuia foarte mult sfaturile lui Sorge şi nu voia să îşi piardă consilierul din cauza acestei „indiscreţii". Ott îl caracteriza pe Sorge ca "der Unwiderstehliche"-Irezistibil.

În vara anului 1936, Sorge a cunoscut o chelneriţă de 26 de ani, pe nume Hanako Iishi şi a început o relaţie cu ea. Va fi cea mai lungă relaţie din viaţa lui.

Reţeaua din Tokyo condusă de Sorge includea alţi doi agenţi trimişi de Moscova: Branko Vukelic, un comunist iugoslav, care lucra ca jurnalist pentru o agenţie de ştiri franceză şi Max Clausen, un comunist german, care se ocupa de transmisiunile radio către Uniunea Sovietică. Autorităţile japoneze au descoperit transmisiunile radio neautorizate, dar nu au reuşit să depisteze sursa sau să descifreze codul folosit de Clausen.

Un alt membru important al reţelei era Hotsumi Ozaki, un ziarist japonez cu orientare de stânga care avea multe contacte influente. Unul dintre prietenii lui era şeful cabinetului primului ministru Prince Fumimaro Konoye. Ulterior, Konoye l-a angajat pe Ozaki ca şi consultant şi el a primit acces la documente secrete, rapoarte de politică externă şi recomandări din partea guvernului.

Ozaki îi furniza informaţii lui Sorge, pe care acesta le trimitea la Moscova. Spionul rus folosea informaţiile şi pentru a-şi consolida poziţia de expert printre diplomaţii de la ambasada germană.

În primăvara anului 1936, munca lui Sorge în Tokyo a început să dea roade. Eugen Ott a aflat de la contactele sale din armată despre o serie de negocieri secrete care au avut loc la Berlin între Germania şi Japonia, sau Pactul Anticomintern aşa cum a devenit cunoscut ulterior. Ott a împărtăşit aceste informaţii doar cu ambasadorul Dirksen şi cu Sorge, aşa că spionul rus a putut să furnizeze către GRU toate noutăţile despre negocieri. 

În 1938, Ott a fost promovat şi a devenit ambasadorul Germaniei în Japonia. Astfel, Sorge a obţinut o poziţie privilegiată în cadrul ambasadei. Ambasadorul îi arăta lui Sorge toate rapoartele şi proiectele sale şi îi cerea părerea înainte de a le trimite la Berlin. Toţi angajaţii ambasadei au observat relaţia apropiată dintre Ott şi Sorge şi de aceea mulţi dintre ei îi împărtăşeau spionului rus toate informaţiile pe care le aveau.

Conflictul sovieto-japonez

În iunie acelaşi an, generalul Genrikh Lyushkov, şef al NKVD (predecesorul KGB) în Estul Îndepărtat, a trecut graniţa în Manciuria şi a cerut azil politic în Japonia pentru a scăpa de masacrul lui Stalin asupra conducătorilor Armatei Roşii. Sorge a intrat în posesia unei copii a raportului top-secret care conţine declaraţia generalului Lyushkov.

Lyushkov a susţinut că în Uniunea Sovietică există mulţi oameni nemulţumiţi care încearcă să se opună lui Stalin, iar dacă Japonia va ataca Rusia, Armata Roşie „se poate prăbuşi într-o zi". Lyushkov a dezvăluit, de asemenea, detalii depre acţiunile militare sovietice şi codurile secrete ale ruşilor. Fireşte, Moscova a schimbat codurile.

Dezertarea lui Lyushkov a dus la un conflict de frontieră sovieto-japonez şase săptămâni mai târziu. Ruşii au acţionat cu agresivitate pentru asigura stabilitatea graniţei şi au trimis sute de soldaţi în luptă. După două săptămâni, bătălia de la Lacul Khasan s-a încheiat, iar Japonia a acceptat termenii Moscovei. Autorităţile sovietice aveau informaţii de la Sorge şi Ozaki că liderii japonezi, preocupaţi de războiul cu China, nu voiau să se implice într-un alt conflict de amploare şi de aceea au mobilizat foarte mulţi soldaţi.

Un alt conflict care a avut loc la frontiera dintre Mongolia şi Manciuria, s-a desfăşurat în acelaşi mod. Deşi mizele în joc erau mai importante de această dată, Rusia Sovietică a câştigat bătălia de la Khalkhin Gol din august 1939. Din nou, datorită informaţiilor lui Sorge.

Sorge transmitea către GRU şi informaţii despre alianţa militară anti-sovietică între Germania şi Japonia. Aceste informaţii l-au determinat pe Stalin să se întâlnească în august cu Hitler pentru a semna un pact de neagresiune, care va duce la declanşarea celui de-al doilea război mondial, o săptămână mai târziu.

Dintr-o singură lovitură, Stalin a reuşit să instige un război între Germania, Marea Britanie şi Franţa, lăsând Uniunea Sovietică în condiţii de siguranţă pe margine şi a tăiat legăturile Japoniei cu Germania, aliatul său împotriva Cominternului, ca să izoleze ameninţarea militară japoneză. Rapoartele lui Sorge l-au ajutat pe Stalin să elaboreze acestă strategie. Dar cea mai importantă informaţie din parte lui Sorge urma să vină mai târziu.

La sfârşitul anului 1940, Sorge a depistat un plan de acţiuni militare germane care se desfăşura în apropierea graniţelor Uniunii Sovietice. Pe 28 decembrie a trimis la Moscova primul avertisment despre un posibil atac nazist. Mai multe vor urma.

În mai 1941, Sorge şi-a dat seama că războiul era iminent şi a anunţat autorităţile sovietice:„Posibilitatea de a se declanşa cu război în orice moment este foarte mare... generalii germani cred că puterea Armatei Roşii este scăzută şi poate fi distrusă în câteva săptămâni".  O altă depeşă din 30 mai începe aşa: „Berlinul l-a informat pe Ott că atacul german va începe la sfârşitul lunii iunie. Ott este 95% sigur că războiul va începe".

Pe 31 mai, locotenent-colonelul Edwin Scholl i-a mărturisit lui Sorge că între 170-190 de divizii germane erau adunate în apropierea graniţelor sovietice şi pregătite să atace pe 15 iunie. Pe 1 iunie, Sorge s-a grăbit să trimită aceste veşti groaznice la Moscova. Cea mai importantă depeşă din cariera sa.Mesajul care a fost considerat „suspicios" şi ca o „provocare" de şefii lui.

Realizând că avertismentele lui erau ignorate, Sorge a mai încercat o dată să îl convingă pe Stalin:„Ott mi-a spus că războiul între Germania şi URSS este inevitabil. Invest (numele de cod pentru Ozaki) mi-a spus că liderii japonezi discută care va fi poziţia Japoniei în război". Max Clausen a transmis această depeşă pe 21 iunie. A doua zi, germanii au început invazia şi au surprins Armata Roşie total nepregătită. Următoarele cinci luni au fost dezastroase pentru Rusia.

Poziţia Japoniei în război

Imediat după acest atac, Moscova i-a cerut ajutorul lui Sorge. Autorităţile sovietice i-au cerut spionului să afle poziţia Japoniei în război. Berlinul îl însărcinase pe ambasadorul Ott să se folosească de toate mijloacele pentru a convinge Japonia să atace Uniunea Sovietică. Aceasta nu putea să reziste unui război pe două fronturi.

În Japonia, dezbaterea despre poziţia ţării în acest război era aprigă. Japonia era într-adevăr implicată într-un război de lungă durată cu China, dar oportunităţile din Europa erau numeroase: pe de-o parte, victoriile germanilor în Europa de Vest îi permiteau Japoniei să avanseze în coloniile bogate ale Franţei şi Marii Britanii din Asia de Sud, iar pe de altă parte, armata japoneză putea să intre în Siberia şi să atace Estul Îndepărtat al Rusiei. Japonia trebuia să aleagă, deoarece nu avea suficiente resurse militare pentru a ataca atât în sud cât şi în nord.

Pe 2 iulie, într-un congres imperial, cei mai importanţi lideri politici şi militari din Japonia au luat decizia de a trimite trupele de război în Indochina franceză în primă fază şi să aştepte evoluţia războiului germano-sovietic. Între timp totuşi, Japonia îşi va întări puterea în nordul ţării şi în Manciuria ca să fie pregătită să atace Rusia dacă Armata Roşie va fi învinsă.

Sorge a transmis rapid autorităţilor ruse o depeşă cu un scurt rezumat al dezbaterii şi decizia liderilor japonezi. Şeful adjunct al Serviciului Sovietic de Informaţii a scris pe depeşa lui Sorge: „Având în vedere acurateţea informaţiilor anterioare şi competenţa  sursei de informaţii, aceste informaţii pot fi de încredere" şi i-a trimis-o chiar liderului suprem Stalin. După ce avertismentele Sorge în legătură cu atacul german s-au dovedit corecte, Moscova, chiar dacă cu întârziere, l-a crezut.

Mai târziu, în iulie, trupele japoneze au ocupat Indochina şi în acelaşi timp sute de mii de soldaţi au fost trimişi în Manciuria, în apropierea graniţelor sovietice. Sorge şi Ozaki au reuşit să afle planurile liderilor japonezi şi au transmis la Moscova următorul mesaj:„Japonia nu va lansa atacul asupra Uniunii Sovietice anul acesta, repet, nu va lansa atacul anul acesta".

Într-adevăr, pe 6 septembrie, într-un congres, conducătorii japonezi au hotărât să avanseze pe direcţia de sud şi să intre în război cu Statele Unite şi Marea Britanie, care impuseseră un embargo de petrol asupra Japoniei. Ambasadorul Ott i-a confirmat lui Sorge că eforturile sale de a convinge Japonia să atace Rusia au eşuat, iar spionul a transmis autorităţilor sovietice această veste bună. 

În acest context, Stalin a luat decizia de a trimite toate trupele militare din Estul Îndepărtat pe frontul de vest: 15 divizii de infanterie şi trei de cavalerie, 1700 de tancuri şi 1500 de avioane. Aceste întăriri puternice au reuşit să schimbe cursul bătăliei de la Moscova din prima săptămână din decembrie 1941, în acelaşi timp, când Japonia a atacat Pearl Harbor.

Reţeaua de spionaj este deconspirată

Victoria Uniunii Sovietice nu se datorează doar reţelei de informaţii condusă de Sorge, dar aceasta a jucat un rol important. Din păcate însă, Sorge nu a avut timp să se bucure de acest succes deoarece reţeaua sa de spionaj a început să se destrame.

În octombrie, poliţia japoneză l-a prins pe unul dintre colaboratorii lui Ozaki, pe nume Yotoku Miyagi. Miyagi a încercat să se sinucidă ca să nu îşi trădeze colegii şi într-un moment de neatenţie din partea gardienilor s-a aruncat pe o fereastră. Căderea nu i-a fost însă fatală şi supus unui interogatoriu agresiv, el le-a dezvăluit japonezilor numele lui Ozaki şi a lui Sorge.

Pe 18 octombrie, Sorge a fost arestat. După o săptămână de tortură, el a povestit toate detaliile despre activitatea sa în Japonia în schimbul eliberării soţiei sale, Hanako Iishi, şi a soţiilor colaboratorilor săi, care erau nevinovate.

Sorge şi-a petrecut următorii trei ani în închisoarea Sugamo din Tokyo, condamnat ca agent sovietic ale cărui activităţi de spionaj au avut ca scop răsturnarea regimului din Japonia şi distrugerea proprietăţii private.

În septembrie 1943, Sorge a fost condamnat la moarte. El a sperat însă ca autorităţile de la Tokyo îl vor elibera în schimbul unui prizonier japonez capturat de sovietici. De altfel, Japonia a încercat de trei ori să aranjeze acest schimb de prizonieri, dar de fiecare dată, răspunsul de la Moscova a fost acelaşi: „Omul numit Richard Sorge este necunoscut pentru noi".

Multe ţări nu îşi recunosc spionii, dar Sorge a fost, probabil, condamnat dintr-un alt motiv:el îi amintea lui Stalin că a ignorat avertismentele despre atacul german şi a pus în pericol Uniunea Sovietică. În faţă indiferenţei autorităţilor sovietice, japonezii l-au spânzurat pe Sorge pe data de şapte noiembrie 1944, în închisoarea din Sugamo.

Soţia lui Sorge, rusoaica Katya Maximova, a murit într-un lagăr de muncă din Siberia. Ea a fost arestată de NKVD în septembrie 1942 sub acuzaţiile, false de altfel, de spionaj pentru Germania. Adevărata infracţiune a fost, probabil, că era soţia lui Richard Sorge. El nu a ştiut ce s-a întâmplat cu ea.

În schimb, iubita lui Sorge din Japonia, Hanako Iishi, şi-a petrecut restul vieţii, în linişte, în Tokyo. Autorităţile japoneze şi-au onorat angajamentul faţă de Sorge şi au eliberat-o din închisoare. Iishi a reuşit să mute rămăşiţele lui Sorge din cimitirul închisorii unde spionul fusese îngropat, într-un cimitir în suburbiile din Tokyo.

Erou al Uniunii Sovietice

În 1961, un film francez intitulat „Who Are You, Mr. Sorge?" a devenit popular în Uniunea Sovietică. Liderul sovietic Nikita Hruşciov a văzut filmul şi a întrebat KGB-ul dacă povestea era adevărată. După ce KGB-ul a confirmat povestea spionului rus, Hruşciov i-a acordat lui Sorge titlul de Erou al Uniunii Sovietice, cea mai înaltă distincţie. Ultima soţie a lui Sorge, Iishi, care a murit în anul 2000 la vârsta de 89 de ani, a primit o pensie din partea Rusiei.

Astăzi, titlul de Erou al Uniunii Sovietice este sculptat în piatra funerară din marmură neagră a lui Sorge, o stradă din Moscova îi poartă numele şi timbre comemorative au fost emise în onoarea sa.

În film, ca şi în viaţa reală, Sorge nu a fost un James Bond. Totuşi, Ian Fleming, creatorul lui Bond şi el însuşi un ofiţer de informaţii britanic în timpul celui de-al doilea război mondial, a spus despre Sorge că a fost „cel mai formidabil spion din istorie".Informaţiile furnizate de Sorge despre decizia Japoniei de a lovi în sud au salvat literalmente Uniunea Sovietică de la înfrângere. Dar în mod ironic, refuzul lui Stalin de a crede avertismentele anterioare ale lui Sorge, o decizie care a pus în pericol Uniunea Sovietică, l-a condamnat pe salvatorul ei  la moarte.

Sursa:România liberăşi Historynet.com