Rezultatele celei de a treia campanii de investigaţii arheologice derulate de IICCMER la Periprava jpeg

Rezultatele celei de-a treia campanii de investigaţii arheologice derulate de IICCMER la Periprava

📁 Comunismul in România
Autor: Redacția
🗓️ 1 august 2016

Bucureşti, 1 august 2016. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), a desfăşurat în perioada 25-30 iulie 2016 a treia campanie de investigaţii arheologice în localitatea Periprava, com. C.A. Rosetti, jud. Tulcea. Acţiunea a avut ca obiectiv principal căutarea, descoperirea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale foştilor deţinuţi politici decedaţi în colonia penitenciară de la Periprava.

În septembrie 2013 și mai 2015, IICCMER a organizat și desfăşurat deja două campanii de cercetări arheologice în perimetrul actualului cimitir al satului. La campania din 2013, instituțiile aferente (Procuratura, Medicina Legală etc.) nu au fost implicate, acțiunea fiind mai curând una de sondare. În acest loc, în perioada 1959-1964 au fost înhumaţi un mare număr de deţinuţi politici decedați în colonia de muncă de la Periprava. Amplasamentul acestui cimitir al deţinuţilor a fost stabilit pe baza informaţiilor obţinute de la localnicii mai în vârstă ai satului, precum şi de la câţiva foşti angajaţi ai coloniei penitenciare. La suprafaţa solului nu au existat niciun fel de semne distinctive care să indice prezenţa mormintelor. În campania de cercetări arheologice recent încheiată s-au continuat săpăturile în cimitirul satului, în zona unde se cunoaşte că au fost înhumaţi deţinuţi politici. Au fost practicate alte două unităţi de săpătură cu o suprafaţă însumată de 50 metri pătraţi, în acestea fiind identificate şi cercetate un număr de 9 morminte. În cele trei campanii de săpături au fost executate în total 10 secţiuni arheologice, în cadrul cărora au fost descoperite mormintele a 20 de deţinuţi.

Conform informaţiilor documentare existente precum şi din numeroaselor mărturii ale foştilor deţinuţi politici care au fost internaţi în colonia penitenciară de la Periprava, rezultă că decesele din acest lagăr de muncă forţată au fost cauzate de înfometare, de frig, de lipsa apei potabile şi a asistenţei medicale, de accidentele intervenite pe fondul condiţiilor de muncă istovitoare şi de regimul de detenţie pe care mulţi l-au îndurat în lagărele şi închisorile unde au fost încarceraţi anterior. Unii dintre deţinuţi au fost ucişi şi prin împuşcare, mai ales în cursul unor tentative de evadare. Toate acestea au fost potenţate de condiţiile de viaţă existente în Deltă şi de comportamentul abuziv şi violent al personalului coloniei. În perioada în care unitatea a funcţionat ca formaţiune independentă, din documentele oficiale rezultă că la Periprava au murit cel puţin 124 de deţinuţi, identificaţi nominal, în majoritate politici, dar şi de drept comun.

Majoritatea defuncţilor au fost depuşi în sicrie confecţionate din material lemnos, din care se mai păstrau resturi degradate de la părţile laterale şi capacele acestora, dar şi din cuiele care au asigurat îmbinarea lor. Starea de conservare a scheletelor era una precară, asupra lor nefiind descoperite obiecte de inventar funerar, acest lucru confirmând faptul că trupurile celor morţi erau înhumate fără veşminte.

Pentru toate scheletele identificate şi dezvelite în această campanie de cercetări arheologice s-a urmat procedura legală, specifică în astfel de cazuri. Toate osemintele defuncților au fost extrase și recuperate în prezenţa unui medic legist, fiind transportate la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean Tulcea. După examinarea medico-legală, acestea vor fi transferate la Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti unde se vor efectua alte analize de specialitate, cea mai importantă fiind realizarea testelor ADN în vederea stabilirii identităţii persoanelor decedate. Informaţiile astfel obţinute se vor constitui într-o bază naţională de date, care va cuprinde treptat toate informaţiile de acest tip ce se vor obţine de la victimele care vor mai fi descoperite şi deshumate pe teritoriul naţional şi a căror identitate este incertă sau nu poate fi stabilită prin alte metode. Scopul acestui efort este ca printr-o metodologie care este în curs de stabilire să se facă verificarea ADN-ului obținut de la rudele și urmașii în viață ai acestor victime cu baza națională de date aflată în curs de constituire. Pe această cale facem apel la urmaşii deţinuţilor politici decedaţi în colonia de muncă de la Periprava să ne contacteze şi să ne fie alături în demersul nostru de identificare a osemintelor descoperite până în prezent, dar şi a celor care se vor recupera în campaniile arheologice viitoare.

Investigaţiile arheologice s-au efectuat în prezenţa unui procuror militar din cadrul Parchetul Militar Teritorial Bucureşti, instituţie care în 2015 a fost sesizată de IICCMER în legătură cu persoanele decedate în lagărul de la Periprava şi a locului unde acestea au fost înhumate. În teren a participat şi un ofiţer criminalist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea. Acţiunea a fost sprijinită de către Prefectura judeţului Tulcea şi Primăria comunei C.A Rosetti.

Din partea IICCMER şi a instituţiilor muzeale colaboratoare, la activităţile de cercetare a participat un colectiv de arheologi şi istorici, alcătuit din Gheorghe Petrov (coordonator), Marius Oprea, Constantin Petre, Florin S. Soare, Constantin Vasilescu Paul Scrobotă, Horaţiu Groza şi Gabriel Rustoiu. Alături de aceştia, în teren s-a aflat şi Radu Preda, preşedinte executiv al IICCMER.