Revolverul cu care s a sinucis Vincent Van Gogh, scos la licitație jpeg

Revolverul cu care s-a sinucis Vincent Van Gogh, scos la licitație

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 4 aprilie 2019

Un revolver, care ar fi fost folosit de pictorul Vincent Van Gogh pentru a se împușca mortal, va fi scos la licitație la Paris, pe 19 iunie, fiind estimat la o valoare cuprinsă între 40.000 și 60.000 de euro, relatează AFP.

Revolverul Lefaucheux a fost descoperită de un agricultor, în 1965, pe câmpul unde a fost găsit rănit maestrul impresionismului la 27 iulie 1890, în Auvers-sur-Oise (la nord de Paris).

Deși autentificarea armei nu va fi probabil niciodată stabilită oficial, proveniența este considerată serioasă. Cu un calibru de 7 milimetri, același pe care îl avea glonțul cu care s-a rănit mortal Vincent Van Gogh, revolverul a fost predat, după descoperire, proprietarului de la hanul Ravoux din Auvers-sur-Oise unde pictorul locuia și unde a murit la 29 iulie 1890. De atunci, revolverul a rămas în aceeași familie prin moștenire. Revolverul a fost expus de Muzeul „Van Gogh” din Amsterdam în 2016 . 

revolver jpg jpeg

Revolverul va fi scos la licitație pe 19 iunie (Foto: AuctionArt/Drouot)