Autor 3502 vizualizări


Cercetătorii greci au reconstituit din silicon chipul unei adolescente care a trăit în urmă cu 9.000 de ani, în perioada mezolitică, informează Reuters.

Botezată Dawn (”Zori de zi” în limba engleză – n.r.), adolescenta ar fi avut între 15 şi 18 ani când a murit. Scheletul ei a fost descoperit în peștera Theopetra, din regiunea Tesalia, în anul 1993, și a fost botezat Avgi, ”Zori” în limba greacă, pentru că a trăit în epoca considerată zorii civilizaţiei.

Dawn avea un maxilar proeminent, se pare din cauza unui obicei comun în acea perioadă, mestecarea pieii de animal pentru a o face mai moale. Adolescenta avea o privire încruntată. Întrebat de ce arată încruntată, Manolis Papagrikorakis, specialist în ortodonţie, cel care a realizat reconstrucţia feţei din silicon pornind de la un mulaj din teracotă al capului, a răspuns glumind: ”Nu avea cum să nu fie supărată în acele vremuri”.

Din analiza scheletului, cercetătorii greci au constatat că e posibil ca Dawn să fi fost anemică şi să fi suferit de scorbut. De asemenea, este posibil să fi avut probleme la şold şi articulaţii, ceea ce îi îngreuna mişcarea şi ar fi putut contribui la moartea ei.

Peştera Theopetra a fost locuită încă de acum 100.000 de ani. Aici au fost descoperite unelte din piatră datând din perioada paleolitică, mezolitică şi neolitică, precum şi ceramică din perioada neolitică.