Reconstituirea 3D a chipului lui Rafael lămurește misterul rămășițelor pământești ale pictorului renascentist  jpeg

Reconstituirea 3D a chipului lui Rafael lămurește misterul rămășițelor pământești ale pictorului renascentist

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 13 august 2020

Cercetătorii de la Universitatea din Roma au reconstituit în 3D chipul celebrului pictor renascentist Rafael pe baza unui mulaj din ghips al craniului său. Această reconstituire lămurește controversa privind rămășițele pământești ale pictorului renascentist, conservate în Panteon, confirmând autenticitatea acestora.

Analiza mulajului din ghips al craniului lui Rafael (1483-1520), realizat în 1833, în momentul deschiderii mormântului artistului, a permis reconstruirea în 3D a chipului pictorului renascentist, decedat prematur la vârsta de 37 de ani la Roma, unde a fost înmormântat sub cupola Panteonului, au explicat specialiștii italieni. Timp de secole au existat dubii legate de autenticitatea rămășițelor pământești ale pictorului Rafael, precizează Agerpres.

„Până acum, nu eram siguri că rămășițele descoperite și conservate în Panteon erau într-adevăr cele ale lui Rafael”, a precizat profesorul Mattia Falconi, specialist în biologie moleculară la Universitatea din Roma. 

În timpul cercetărilor realizate în proximitatea mormântului artistului au fost găsite multe alte sicrie, inclusiv ale unora dintre elevii săi, precum și numeroase fragmente de schelete. Reconstituirea facială a permis cercetătorilor să stabilească în premieră că rămășițele conservate în mormântul din Panteon aparțin într-adevăr pictorului renascentist. 

În urma acestui studiu, o statuie în 3D reprezentând bustul pictorului Rafael, prezentat în mărime naturală, va fi expusă în permanență la muzeul amenajat în casa memorială din Urbino.