Puterea Egiptului Antic stătea în birocraţie jpeg

Puterea Egiptului Antic stătea în birocraţie

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 21 iulie 2010

Monarhia şi statul sunt două noţiuni care în Egiptul Antic se confundă, căci fiind vorba de un sistem ultracentralizat, întreaga alcătuire statală era bazată pe o ierarhie piramidală care-l avea în vârf pe monarh (faraon). Acest fapt ne este relevat şi de existenţa indisolubilă a celor doi termeni In izvoare.Statul era văzut de egipteni mai degrabă ca o confederaţie între:

  • EGIPTUL DE SUS (S Egiptului de astăzi, cursul superior al Nilului) cu capitala la Necheb, având ca zu protector pe Seth şi ca zeiţă pe Nechbet
  • EGIPTUL DE JOS (N Egiptului de astăzi, cursul inferior al Nilului, respectiv Delta) cu capitala la Buto, având ca zeu protector pe Horus şi ca zeiţă pe Uadjet.

Aceste două regiuni, în perioada predinastică, s-au aflat tot timpul într-o stare conflictuală, diferenţele dintre ele nefiind doar de mediu, ci şi economice şi demografice. Unirea celor două părţi era realizată prin persoana monarhului. Ritualul încoronării monarhului reia simbolic actul fondării regatului de către semilegendarul Menes, fondare care a avut loc printr-o unire. Astfel întregul ritual este concentrat în jurul ideii de unire a Egiptului de Sus cu cel de Jos, relateazăathenian-legacy.com

Egiptul rămâne o formă model pentru ceea ce se consideră a fi statul de tip oriental. Caracteristicile principale sunt:

  • centralizarea administrativă cu funcţionari de carieră şi urmând o scară ierarhică, cu birouri şi arhive centrale
  • tipul de economie şi forma de proprietate sunt predominant de stat, cu concentrarea puterilor în mâna monarhului care guvernează absolut.
  • natura divină a regelui şi elaborarea unei teologii politice justificatoare.

Imediat după amplul proces de unificare politică, numeroase dovezi atestă un comerţ activ cu zona levantină, ceea ce este o expresie a dezvoltării fulminante pe care a avut-o Egiptul în Regatul Vechi.

Totuşi, încă nu se poate vorbi despre structuri perfect articulate şi de apariţia unui corp de funcţionari publici. Pare-se că se poate vorbi de detaşarea „şefului sigiliului tuturor lucrurilor scrise”, precum şi a persoanelor însărcinate cu fixarea şi perceperea taxelor, ca şi a agenţilor însărcinaţi cu realizarea, întreţinerea şi folosirea reţelei de irigaţie.

Sigur este faptul că definitivarea administraţiei centrale şi provinciale a avut loc în timpul Regatului Vechi, paralel cu evoluţia spre absolutism a puterii regale. această tendinţă explică transferarea centrului vieţii administrative, politice, economice şi religioase la palat (=centralizarea excesivă şi concentrarea tuturor puterilor în mâna suveranului). Procesul începe cu Djeser, care instituie funcţia de vizir şi birourile centrale.

Culmea este atinsă pe vremea dinastiei V, când se ajunge la o ierarhie administrativă foarte strictă, pornindu-se de la statutul de simpul scrib. Aceşti funcţionari organizaţi pe grade ierarhice în funcţie de competenţă şi vechime constituie birourile centrale (=departamente sau „case”). Deasupra acestora şi a administraţie provinciale se situa vizirul, în calitate de agent direct al puterii regale şi de purtător de sigiliu regal. Acesta avea o origine foarte nobilă, dacă nu cumva era chiar un prinţ.

Natura administraţie provinciale ne este puţin cunoscută, dar ceea ce este clar este faptul că aceasta provine din protoistorie, odată cu apariţia unor centre religioase, politice, care aveau însemne particulare. Se presupune că aceste nuclee au fost reorganizate în timpul Regatului Vechi, când au fost definite ierarhiile regionale.