Autor 5934 vizualizări


După Revoluția din 1989, România a fost zguduită de numeroase proteste violente. Imediat după Revoluție a avut loc conflictul interetnic de la Târgu Mureș, însă anii ‘90 au stat sub semnul mineriadelor. Minerii din Valea Jiului au venit de mai multe ori la București, între 1990 și 1999. Acțiunile lor violente au pus capăt Fenomenului Piața Universității, au condus la căderea Guvernului Roman și au lăsat în urmă mai mulți morți și sute de răniți.

1990 – Conflictul interetnic de la Târgu Mureș 

În 15 martie 1990, populația maghiară din localitățile unde era majoritară a sărbătorit Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. La acele manifestații, populația maghiară a arborat drapelul Ungariei pe mai multe instituții din Satu Mare și Târgu Mureș, a înlocuit plăcuțele în limba română cu cele în limba maghiară și a  lansat o serie de sloganuri antiromânești. Totodată au fost profanate statuile lui Avram Iancu din Târgu Mureș și Nicolae Bălcescu din Sovata, conform adevarul.ro.

Patru zile mai târziu, în 19 martie 1990, ca urmarea  acestor evenimente a fost atacat sediul UDMR, dar și al partidelor istorice românești PNL și PNț. Printre victimele din partea maghiarilor s-a aflat și scriitorul maghiar András Sütő. În același timp, pe sediul primăriei din Târgu Mureș a fost amplasat steagul Ungariei. În 20 martie, pe fondul acestor evenimente, a avut loc un mare marș în Târgu Mureș, la care au participat atât maghiarii, cât și românii. Sloganurile și lozincile șovine de ambele părți au fost înlocuite de confruntări violente, în centrul orașului. Violențele au fost amplificate de apariția unui grup de români din localitățile Reghin, Hodac și Ibănești care au venit „să facă ordine”. La rândul lor, maghiarii de pe valea Nirajului și Sovata au venit la Târgu Mureș, au incendiat autobuzele românilor și i-au agresat.

Patru zile mai târziu, în 19 martie 1990, ca urmarea  acestor evenimente a fost atacat sediul UDMR, dar și al partidelor istorice românești PNL și PNț. Printre victimele din partea maghiarilor s-a aflat și scriitorul maghiar András Sütő. În același timp, pe sediul primăriei din Târgu Mureș a fost amplasat steagul Ungariei.

În 20 martie, pe fondul acestor evenimente, a avut loc un mare marș în Târgu Mureș, la care au participat atât maghiarii, cât și românii. Sloganurile și lozincile șovine de ambele părți au fost înlocuite de confruntări violente, în centrul orașului. Violențele au fost amplificate de apariția unui grup de români din localitățile Reghin, Hodac și Ibănești care au venit „să facă ordine”. La rândul lor, maghiarii de pe valea Nirajului și Sovata au venit la Târgu Mureș, au incendiat autobuzele românilor și i-au agresat.

Bilanţul evenimentelor violente din 19 – 20 martie 1990 este următorul:5 morţi-2 români şi 3 maghiari, 278 de răniţi, o biserică ortodoxă incendiată, iar sediile locale ale unor partide politice vandalizate.

1990 – Primele mineriade 

Memoria colectivă a reținut mineriada din 13-15 iunie 1990, care a pus capăt Fenomenului Piața Universității, însă aceasta a fost a treia intervenție a minerilor la București. Primele două mineriade au avut loc în lunile ianuarie și februarie 1990. 

Minerii au venit pentru prima dată la București  pentru a opri conflictul dintre FSN și opoziția politică (28-29 ianuarie 1990). Pe 28 ianuarie, în piața Victoriei a avut loc loc un miting de amploare al opoziției, organizat de PNȚ-CD, PNL, PSDR și alte partide, care au protestat împotriva hotărârii ca FSN să participe la alegeri. În  paralel s-a desfășurat o contramanifestație organizată de FSN și susținută de muncitorii de la IMGB, ICTB, IMMR și IIRUC. Protestele au degenerat, fiind atacat sediul Guvernului.  La sfârșitul zilei au loc tratative între opoziție și reprezentanții FSN. 

În urma apelurilor lansate prin mass-media de președintele Ion Iliescu, a avut loc prima mineriadă. Peste cinci mii de mineri din Valea Jiului au venit în București din Valea Jiului, hotărâți ”să facă ordine”. Aceștia au atacat sediile partidelor de opoziție, în frunte cu PNȚ-CD, viața liderilor acestor formațiuni politice fiind pusă în pericol. Petre Roman însuși a sosit într-o tanchetă la sediul asediat al PNȚ-CD pentru a-l prelua și proteja pe Corneliu Coposu.

Minerii au venit pentru a doua oară la București în februarie 1990, pentru a apăra sediul Guvernului asediat de manifestanți opozanți ai regimului Iliescu.

Pe 18 februarie, în Piața Victoriei a avut loc o manifestație antiguvernamentală și antiprezidențială. Un grup de manifestanți a forțat intrarea în sediul Guvernului. Mai multe persoane înarmate cu răngi, topoare și bâte au pătruns în clădire și au spart geamuri, au distrus mobilă și documente. Mulți manifestanți au dezaprobat acțiunea, scandând:”Fără violenta”. 

Cei care au pătruns în sediul Executivului i-au căutat pe miniștri. Nu a fost găsit nu decât vice-prim-ministrul Gelu Voican Voiculescu, pe care manifestanții au vrut să îl arunce peste balcon. 

Spre seară, au sosit în Capitală circa 4.000 de mineri din Valea Jiului, însă situația era deja sub controlul forțelor de ordine. Minerii și-au exprimat dezaprobarea față de evenimentele din Capitală și au promis să revină ori de cite ori se vor repeta asemenea evenimente. 

1990 – Piața Universității și a treia mineriadă 

Piața Universității a fost blocată, începând 22 aprilie 1990, de manifestanții care au declarat centrul Bucureștiului “Zonă liberă de neo-comunism”. Până pe 15 iunie, timp de 53 de zile, zeci de mii de oameni s-au adunat în fiecare seară în Piața Universității pentru a protesta împotriva președintelui Ion Iliescu și Frontului Salvării Naționale (FSN). 

Ion Iliescu și FSN au câștigat alegerile parlamentare și prezidențiale din 20 mai 1990. După această dată, în ”Zona libera de neo-comunism” din Piața Universității au mai rămas câteva sute de persoane, din care o parte în greva foamei. 

În dimineața zilei de 13 iunie, forțele de ordine au intrat în Piața Universității, au distrus corturile manifestanților și au operat arestări. Au avut loc înfruntări violente între polițiști și demonstrații care s-au adunat lângă baricada construită de forțele de ordine între Spitalul Colțea și cinematograful ”Luceafărul”. Mii de manifestanți au ocupat curtea Televiziunii și au forțat intrarea în clădire. Emisia a fost întreruptă timp de mai multe ore. 

Președintele Ion Iliescu a anunțat prin intermediul posturilor de radio și televiziune că este o tentativă organizată de a răsturna prin forță conducerea țării și a făcut apel la ”toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului și Televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apară democrația atât de greu cucerită”. 

Două garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului au sosit în Capitală în dimineața zilei de 14 iunie. Aceștia au ajuns în Piața Universității, au devastat Universitatea, Institutul de Arhitectură, precum și sediile PNț-CD și PNL. Studenții și cei bănuiți că au participat la proteste au fost bătuți cu bestialitate. Liderul studenților, Marian Munteanu, a fost bătut și aruncat apoi în fântâna de la Universitate.

Zorel Dumitrescu, șeful Direcției Sanitare a municipiului București, a declarat că în unitățile de spitalizare ale Capitalei au fost tratați 560 de răniți în timpul evenimentelor și au fost înregistrate oficial 6 decese. 

1991 – A patra mineriada:24-28 septembrie

Pe 24 septembrie 1991, minerii din Vulcan i-au cerut primului ministru Petre Roman sa vină la Petroșani pentru a le soluționa revendicările sindicale. În urma nesoluționării revendicărilor sindicale, minerii aflați în grevă au plecat la București, în frunte cu Miron Cozma. Aceștia au ajuns la București pe 25 septembrie, în jurul orei 10.00. Minerii s-au îndreptat spre Piața Victoriei, unde au luat cu asalt clădirea Guvernului, apoi s-au îndreptat spre Televiziune. 

Miron Cozma s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu președintele Ion Iliescu. Acesta i-a condiționat retragerea minerilor de demiterea primului ministru. Pe 26 septembrie, minerii au atacat din nou clădirea Guvernului. La ora 12.00, Alexandru Bîrladeanu, președintele Senatului, a anunțat pe postul național de televiziune demisia Guvernului Roman. 

Pe 28 septembrie, în urma unor negocieri, Ion Iliescu și Miron Cozma au semnat un comunicat prin care au anunțat rezolvarea tuturor revendicărilor minerilor. În urma violențelor din acele zile, 455 de persoane a ajuns la spital. De asemenea, s-au înregistrat 3 morți în București și unul în orașul Vulcan.

1999-Ultimele mineriade 

Cea de-a cincea mineriadă a izbucnit în urma unui anunț făcut de ministrul Industriilor, Radu Berceanu, în decembrie 1998, potrivit căruia două mine nerentabile din Valea Jiului urmau a fi închise din motive economice. Minerii au păstrat liniștea Sărbătorilor de Iarnă, însă, în 4 ianuarie 1999, au ieșit în stradă cu mai multe revendicări, refuzate constant de către autorități până când lista a fost simplificată de către liderul sindical Miron Cozma:10.000 de dolari pentru fiecare disponibilizat și 500 de dolari – pensie pe viață, conform Adevărul

Revendicările minerilor au fost respinse de Guvern. Pe 18 ianuarie, minerii au pornit  către Capitală. Jandarmii au închis cu baricade Defileul Jiului.  Strategia jandarmilor era de a evita confruntarea directă și, mai degrabă, de a-i extenua pe ortaci. Barajele acestora erau însă distruse cu ușurință și entuziasm de către minerii revoluționari. 

Încercările forțelor de ordine de a rezista valului de mineri se încheie cu confruntări violente, iar minerilor din Valea Jiului li se alătură contingente serioase din Oltenia și din Banat, ajungând, după mărturiile vremii, la o coloană de un kilometru, cu 70 de autobuze și peste 200 de autoturisme. 

Au urmat noi baraje cucerite, iar în localitatea Costești 2.000 de jandarmi s-au înfruntat cu 20.000 de mineri. 1.500 de jandarmi, alături de prefectul de Vâlcea, Nicolae Curcăneanu, au fost reținuți prizonieri. Președintele Emil Constantinescu a proclamat starea de urgență, iar premierul Radu Vasile a acceptat să participe la negocieri, la Mănăstirea Cozia. Rezultatul a patru ore de discuții:renunțarea la închiderea minelor, neînceperea urmăririi penale a liderilor minerilor și întoarcearea în mină.

A șasea și ultima mineriadă a avut loc în februarie 1999. În februarie 1999, peste 2.000 de mineri au pornit din nou spre București, după ce Curtea Supremă a decis ca Miron Cozma să execute 18 ani de închisoare pentru evenimentele din septembrie 1991, care au dus la căderea Guvernului. Minerii au fost însă opriți de jandarmi la Stoenești, în județul Olt. Confruntările dintre mineri și jandarmi s-au soldat cu moartea mai multor protestatari.

Bibliografie:

Gabriela Gheorghe, Adelina Huminic, ”Istoria mineriadelor din anii 1990-1991”, în Sfera Politicii, nr. 67, 1999, pp. 25-35.