Proiectul Codului Administrativ legiferează AUTONOMIA maghiară în Transilvania și favorizează ambițiile geo strategice ale Ungariei  jpeg

Proiectul Codului Administrativ legiferează AUTONOMIA maghiară în Transilvania și favorizează ambițiile geo-strategice ale Ungariei

📁 Istorie recentă
Autor: Ionel Grigorescu
🗓️ 2 iulie 2018

Într-o perioadă în care moțiunea de cenzură la adresa Guvernului și codurile penale și de procedură penală au ținut capul de afiș al principalelor cotidiane și posturi de televiziune, mai puțină lume a acordat atenție la ceea ce se întâmplă cu propunerea de adoptare a Codului administrativ, document care ar trebui să ghideze, odată cu adoptarea lui, întreaga administrație din țara noastră. Probabil că relativa lipsă de mediatizare a acestui demers s-a datorat nu atât lipsei sale de importanță, cât mai ales unor prevederi adăugate pe repede înainte la Senat și Camera Deputaților care îl face, pe alocuri, unul deosebit de periculos pentru ideea de stat suveran și unitar român.

Spunem acest lucru, deoarece, ca de obicei, parlamentarii UDMR au speculat exemplar situația tensionată socio-politică din țara noastră și au reușit, văzându-și interesul lor și pe cel al Ungariei, să insereze o serie de prevederi în cadrul Codului administrativ care nu fac altceva decât sa reducă aproape de disoluție autoritatea statului român în unele zone ale țării, în acele regiuni în care populația românească este redusă numeric. Și culmea, concluzia exprimată mai sus nu aparține unui grup de naționaliști români chitiți să acuze UDMR pentru tot răul care se abate asupra acestei țări. Această concluzie a fost exprimată, negru pe alb, de președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, într-un interviu acordat recent, în care a susținut, nici mai mult nici mai puțin, că aplicarea Codului administrativ va favoriza obținerea autonomiei!!! Detalii aici

Citind cu atenție propunerile formulate pe marginea codului administrativ, nu putem decât să îi dam dreptate domnului Borboly Csaba, care oricum numai de naționalism românesc nu poate fi acuzat! Prin acest proiect, UDMR intenționează să dilueze rolul prefectului, pentru a nu mai putea ataca, cu aceeași consecvență, deciziile emise de administrațiile publice locale. Pentru cine nu cunoaște îndeaproape problemele întâmpinate de-a lungul anilor de prefecții din județele Harghita, Covasna și Mureș este suficient să reamintim câteva exemple elocvente:

1. Așa-zisul drapel al ținutului secuiesc arborat sfidător de primarii și președinții de consilii județene din Harghita și Covasna pe instituțiile publice, fie că era vorba de clădiri ale primăriilor, consiliilor județene, spitalelor municipale și, poate cel mai periculos, pe școli! Sunt numeroase procesele, toate, dar absolut toate câștigate de prefecți în instanțe, în ceea ce privește înlăturarea acestui simbol autonomist, inventat în anul 2004 de Consiliul Național Secuiesc, de pe instituțiile publice. Și culmea, chiar cu sentință judecătorească definitivă și irevocabilă, numeroși primari UDMR au refuzat să se supună deciziei instanței de judecată. Prefecții a trebuit sa intervină din nou, iarăși în instanță, pentru a forța acordarea unei amenzi zilnice pentru nepunerea în aplicare a sentinței judecătorești, de abia așa, cu chiu cu vai, edilii unor localități fiind convinși să înlăture acel pretins drapel al unei regiuni care de fapt și de drept nu a existat niciodată în în istorie!! Nu mai vorbim de unele drapele ale Ungariei, arborate ostentativ pe unele instituții publice cu ocazia unor evenimente ale minorității și uitate acolo cu lunile. Fără o intervenție din partea reprezentantului guvernului în teritoriu, probabil că drapelele respective ar flutura și acum pe acele instituții publice ale statului român!!

2. Adoptarea unor hotărâri de către o parte a consiliilor locale din județele Covasna, Harghita și Mureș, (vreo 60 și ceva la număr) prin care se solicita oficializarea limbii maghiare în județele Covasna, Harghita și Mureș, respectiv începerea tratativelor pentru obținerea autonomiei pretinsei regiuni! Toate hotărârile de această natură au fost atacate de prefecturi în instanța de contencios administrativ, toate, absolut toate, fără excepție fiind anulate în instanță definitiv și irevocabil!!!

3. Instalarea de plăcuțe bilingve sau exclusiv în limba maghiară pe unele străzi din localități ale ținutului secuiesc, fără respectarea cadrului legal. Mai rău, încercarea de schimbare a denumirii unor străzi cu semnificație majoră pentru istoria poporului român, precum str. 1 Decembrie cu denumiri total irelevante în limba maghiară. Fără intervenția fermă a prefecților din cele trei județe asemenea situații s-ar fi perpetuat în timp, ducând, inevitabil, la accentuarea maghiarizării regiunii respective.

Am încercat să rememorăm doar câteva exemple majore, flagrante, ostentative care demonstrează că orice diluare a rolului prefectului nu servește decât unor interese meschine, care nu au legătură cu administrația publică. Au însă legătură cu afectarea gravă a atributelor fundamentale ale statului român, cu atât mai mult cu cât nu mai este niciun secret că asemenea acțiuni autonomiste sunt susținute pe față de autoritățile de la Budapesta, direct interesate să preia controlul regiunii, prin intermediarii membri ai UDMR sau a altor partide și partidulețe constituite pe criteriu etnic.

O a doua mare problemă a acestui cod administrativ o constituie oficializarea limbii maghiare în zonele unde aceasta etnie depășește numeric populația română. Practic, codul permite introducerea formularelor bilingve în administrație și mai rău, statuează faptul că redactarea acestora se realizează de către Departamentul pentru Relații Interetnice din subordinea Guvernului României, respectiv de Institutul pentru Studierea problemelor Minorităților Naționale. Aparent, lucrurile nu par așa grave, însă dacă ne uităm la faptul că ambele instituții se află sub controlul necondiționat al UDMR, putem spune că acest cod administrativ statuează dreptul unei formațiuni politice de a emite acte publice, într-o altă limbă decât cea oficială a statului, în unele regiuni ale țării. Oficializarea limbii maghiare este postulată de acest cod administrativ și dacă ne gânduim că se introduce obligativitatea utilizării ei în toate regiunile unde ponderea minorității depășește 20%, în prefecturi și în toate instituțiile deconcentrate din teritoriu. Aceasta înseamnă practic că, pentru nu știm care motiv, acest proiect al codului administrativ oficializează utilizarea limbii maghiare în instituții centrale ale statului român, în special la nivelul Guvernului României. Mai rău, UDMR se gândește și la instituirea unor amenzi contravenționale dacă proiectul legislativ nu va fi pus în aplicare de reprezentanții statului român. Asta în condițiile în care numeroși reprezentanți ai UDMR din teritoriu de abia dacă rup o boabă de limbă română atunci când sunt obligați să facă acest lucru și nu îi sancționează nimeni!!.

Acestea ar fi doar cele mai grave prevederi introduse la proiectul Codului administrativ de reprezentanții UDMR și acceptate, pe repede înainte, de liderii coaliției românești de guvernare. Până la un punct înțelegem că este vorba despre negocieri politice, de alianțe în Parlamentul României subsumate unui scop politic. Însă nu putem înțelege cum un partid românesc, indiferent care îi este numele și cât de mare este, acceptă pe nemestecate asemenea prevederi a căror aplicare, vor produce, cu certitudine mult rău statului român și însăși ideii de unitate națională și suveranitate. Din punctul nostru de vedere eventuala legiferare a unor asemenea prevederi ale proiectului de Cod administrativ echivalează nu cu nepăsarea sau indiferența, ci cu trădarea intereselor României. Cum vă imaginați domnilor parlamentari care susțineți asemenea aberații băgate pe gât de UDMR via Budapesta că vă vor privi românii din Transilvania care efectiv nu vor mai avea nicio șansă de supraviețuire în zonele în care sunt minoritari? Este chiar așa de importantă amiciția dintre unii lideri politici români și premierul Ungariei încât uităm că acolo, la Casa Poporului, trebuie apărate, în primul rând, interesele României? Istoria cu siguranță nu va uita asemenea gesturi gratuite, de trădare efectivă a oamenilor din această țară, fără măcar să știm pentru ce anume?! Experiența atâtor ani ne spune un lucru simplu....odată legiferată o prevedere este aproape imposibil de revenit la starea inițială dinaintea ei, ceea ce ne facem să estimăm că dacă cineva vrea cu adevărat binele României, acela trebuie să excludă din proiectul codului administrativ aberațiile implementate de UDMR probabil la sugestia directă a Ungariei! Haideți domnilor parlamentari, în ceasul al treisprezecelea, să încercăm să mai reparăm ce se poate repara. Este adevărat că unele partide din opoziție au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională aceste prevederi, însă la fel de adevărat și mult mai sănătos este ca aceste prevederi să fie măturate de la masa negocierilor înainte de a fi adoptate!

În incheiere, o știre lansată în weekend de g4media.ro semnala că într-un așa-zis proiect de document privind tematicile prioritare ale României în timpul președinției Consiliului UE trimis portalului Politico, se regăsește o propunere privind protecția drepturilor minorităților naționale, prin extinderea în dreptul european a prevederilor existente prin convențiile Consiliului Europei. Detalii aici

Știrea, deși dezmințită într-o maniera lapidară, dar lipsită de credibilitatea, de către MAE, nu ar atrage prea mult atenția dacă nu am privi un comunicat de presă dat de UDMR în luna mai, în care amintea ca o astfel de propunere a fost facută chiar de UDMR, în condițiile în care reamintim angajarea formațiunii maghiare într-o campanie agresivă de lobby, susținută în mod direct de Budapesta, în favoarea unei inițiative cetățenesti europene, intitulată Minority Safepack, prin care Ungaria dorește nici mai mult nici mai puțin impunerea unor norme juridice la nivelul UE care să aducă drepturile colective ale minorităților ca standard obligatoriu și să creeze culoarul necesar autonomiei teritoriale.

Este cu atât mai mult un semnal de alarmă, cu cat intențiile eurosceptice și ultranaționaliste ale regimului FIDESZ, susținute fără echivoc de filiala sa din România condusa de Kelemen Hunor, urmaresc de fapt fragmentarea și segregarea societății europene, un demers care, alături de obiectivul dezvăluit recentj de a arunca in aer construcțiile UE privind asigurarea securității energetice și tentativa de preluare ostilă sub control a rezervelor de gaz ale României, nu fac altceva decât să servească intereselor strategice ale Rusiei în Europa. A promova între tematicile prioritare ale României astfel de propuneri ar demonstra nu doar lipsa unei viziuni strategice regionale a statului român, ci și o profundă necunoaștere a normelor de drept european, motiv pentru care sperăm că dezmințirea dată cu jumătate de gură de MAE să fie o realitate.

Ne intrebăm dacă dupa ce toate aceste obiective ale UDMR, în realitate ale Budapestei, vor fi implinite, cum va juca Kelemen Hunor meciul alegerilor europarlamentare din 2019. Pentru că un lucru este sigur, UDMR reprezintă modelul consacrat al inșelarii oricărui partener, inclusiv al comunității pe care ar trebui să o reprezinte, atâta timp cât iși atinge scopurile în avantajul liderilor săi și servește ordinele venite din Ungaria, la pachet cu milioane de euro oferite în schimbul obedienței.