Primul partid de extrema dreaptă care intră în Parlamentul german după cel de al Doilea Război Mondial / VIDEO jpeg

Primul partid de extrema dreaptă care intră în Parlamentul german după cel de-al Doilea Război Mondial / VIDEO

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 25 septembrie 2017

Alternativa pentru Germania (Alternative für Deutschland - AfD) a devenit duminică al treilea partid politic din Germania și este prima formațiune de extrema dreaptă care intră în Bundestag (Parlamentul german) după cel de-al Doilea Război Mondial.

La alegerile legislative de duminică, AfD a obținut 12,6% din voturi, ceea ce înseamnă că partidul va avea peste 90 de mandate în Bundestag.

Alegerile legislative au fost câștigate de Blocul Conservator (CDU/CSU) cu 33,2% din voturi, cel mai slab rezultat de când la conducerea formațiunii politice se află cancelarul Angela Merkel.

Pe locul al doilea s-a clasat Partidul Social-Democrat (SPD), condus de Martin Schultz. Această formațiune politică înregistrat cel mai slab rezultat din toată istoria sa, respectiv. 20,4%. Formațiunea de extrema dreaptă AfD a fost urmată de Liberali (FDP), cu 10,7% din voturi, Die Linke (Sânga), cu 9,1% şi Verzii (Die Grünen), cu 8,9%. 

Liderul social-democraţilor germani, Martin Schulz, a anunţat că formaţiunea sa politică intră în opoziţie şi că, în consecinţă, nu va mai forma o nouă coaliţie guvernamentală cu creştin-democraţii cancelarului Angela Merkel.

Intrarea istorică în Bundestag a extremiştilor de dreapta, care au obţinut 12,6 % din voturi, mai mult decât preziceau sondajele, a produs un adevărat șoc în Germania. În mai multe oraşe, inclusiv în Berlin, au avut loc demonstraţii anti-AfD. Sute de persoane au protestat împotriva AfD, formaţiune politică despre care susţin că este "neo-nazistă".

Foto sus: Alice Weidel, copreședinte AfD