Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu Donald Trump la Washington, în cadrul unei vizite oficiale în SUA, care va avea loc între 4 şi 9 iunie jpeg

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu Donald Trump la Washington, în cadrul unei vizite oficiale în SUA, care va avea loc între 4 şi 9 iunie

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 1 iunie 2017

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită oficială în Statele Unite în perioada 4-9 iunie. Şeful statului va avea o întrevedere oficială cu Donald Trump, informează Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis va avea o întrevedere de lucru cu preşedintele american, Donald Trump, „pentru a discuta despre aprofundarea şi întărirea parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi România“, potrivit unei declaraţii de presă date publicităţii de biroul purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer. 

  Programul vizitei în SUA a preşedintelui Iohannis mai include, pe lângă întrevederea cu Donald Trump, şi întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din SUA şi participarea la Forumul Global al American Jewish Committee, unde va primi distincţia „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincţie a organizaţiei. 

  „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 4-9 iunie a.c. o vizită în Statele Unite ale Americii.. Elementul central al acestei vizite este constituit de întrevederea oficială a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump, în data de 9 iunie a.c", anunţă un comunicat al Preşedinţiei, care precizează că întrevederea "va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia". 

  Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis "va aborda priorităţile de acţiune în cadrul relaţiei bilaterale şi va reconfirma angajamentul ferm al ţării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil şi de încredere al Statelor Unite". 

  Cu ocazia deplasării la Washington, Preşedintele României va participa, în data de 5 iunie, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existenţă şi va primi distincţia „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincţie a organizaţiei care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane. 

  "American Jewish Committee a evidenţiat, în decizia de acordare a distincţiei, faptul că a hotărât onorarea Preşedintelui Klaus Iohannis pentru acţiunea sa de „lider dedicat întăririi democraţiei şi a statului de drept în România, (…) pentru eforturile sale de a combate anti-semitismul şi pentru a aprofunda legăturile dintre România şi SUA, precum şi între România şi Israel”. Acordarea acestei distincţii a mai avut în vedere rolul ţării noastre în cadrul Uniunii Europene şi al dialogului transatlantic, în menţinerea securităţii regionale şi globale, dar şi realizările recent încheiatei preşedinţii-în-exerciţiu române a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA)", menţionează Preşedinţia. 

  Distincţia va fi prezentată, cu ocazia unui moment special, în cadrul Forumului Global, World Leaders Plenary. La Forumul Global, care se desfăşoară în perioada 4-6 iunie a.c., vor lua parte peste 2.500 de participanţi din 70 de ţări. 

  „Light Unto the Nations” a mai fost acordată unor lideri marcanţi, cum ar fi cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, preşedintele Statelor Unite ale Americii Bill Clinton, precum şi altor şefi de stat din Europa şi America Latină. 

  Vizita la Washington mai cuprinde şi alte elemente de program, inclusiv o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de români din SUA. 

  Întâlnirea la înalt nivel care va avea loc la Casa Albă pe data de 9 iunie 2017 între cei doi şefi de stat este rezultatul unei activităţi diplomatice lansate şi susţinute imediat după începerea mandatului preşedintelui SUA, Donald Trump, potrivit unui comunicat al Ambasadei României la Washington. 

Ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior, a anunţat, într-un interviu acordat la începutul lunii februarie 2017, că o întrevedere Iohannis - Trump este „obiectivul nostru cel mai semnificativ din punct de vedere al dialogului politic bilateral la nivel strategic. România este un aliat semnificativ şi important pentru SUA în regiune şi chiar în plan global“.