Autor 1348 vizualizări


La Cupa Mondială din 1982, Paolo Rossi a renăscut când nimeni nu se aştepta şi a deschis Italiei drumul spre al treilea titlu mondial.
Sub soarele arzător al Spaniei, Rossi a marcat un hattrick împotriva Braziliei, care a rămas în istorie şi care l-a aşezat pentru totdeauna pe atacantul italian printre eroii celei mai importante competiţii fotbalistice. Deloc întâmplător, titlul autobiografiei sale este "Ho fatto piangere il Brasile" (Am făcut Brazilia să plângă).

Zico a spus că a fost ziua în care fotbalul a murit. O naţională strălucitoare a Braziliei, cu una dintre cele mai bune linii de mijloc din istoria fotbalului, a fost învinsă şi eliminată de cinismul italienilor. Şocul a fost uriaş. Într-un articol pentru ESPN, jurnalistul britanic Tom Adams scria că „mama lui Bambi a fost împuşcată. Brazilia, iubită de întreaga lume, a pierdut în faţa moştenitorilor catenaccio-ului”.

Totuşi, un alt reputat jurnalist, Jonathan Wilson, crede că afirmaţia lui Zico este puţin exagerată. Înfrângerea Braziliei în 1982 nu a reprezentat ziua în care fotbalul a murit, ci ziua în care o oarecare naivitate în fotbal a murit. În opinia lui Wilson, de atunci nu a mai fost posibil ca un antrenor doar să aleagă cei mai buni jucători şi să le lase libertate în joc. Pentru că, aşa cum remarca celebrul Brian Glanville, „glorioasa linie de mijloc braziliană a fost în sfârşit pusă la încercare şi nu a putut să-şi ascundă deficienţele din spatele său şi din faţa sa”.

Pe scurt, a fost ziua în care sistemul şi organizarea au avut definitiv câştig de cauză în faţa fanteziei, la capătul unei confruntări între două şcoli de fotbal total diferite. Un meci care ocupă un loc important în istoria Cupei Mondiale şi care continuă să fascineze şi în prezent.