Autor 1023 vizualizări


Cupa Mondială din 1970, desfăşurată în Mexic, este amintită în special pentru triumful Braziliei lui Pele, o echipă pe care mulţi încă o consideră cea mai bună naţională din toate timpurile, sau pentru dramatica semifinală dintre Italia şi Germania de Vest, probabil cel mai frumos meci care a avut loc vreodată la un turneu final. De asemenea, a fost ediţia la care România a revenit printre cele mai bune echipe ale lumii după o pauză de 32 ani, având evoluţii onorabile în "groapa cu lei" de la Guadalajara.

Dar primul Mondial mexican a însemnat şi singura participare a Israelului la o astfel de competiţie. O performanţă care i se datorează lui Emmanuel Scheffer, un supravieţuitor al Holocaustului care are meritul de a fi transformat fotbalului din această ţară şi de a-l aduce în epoca modernă.

Deşi a trecut aproape o jumătate de secol de la acel moment, Scheffer continuă să fie considerat o adevărată instituţie în Israel. „A fost cel mai mare antrenor israelian şi a avut o influenţă decisivă în dezvoltarea fotbalului nostru. Nu este o coincidenţă că nimeni nu a egalat succesul avut de el”, spunea preşedintele federaţiei israeliene la moartea lui Scheffer, în 2012.

Supravieţuitor al Holocaustului


Emmanuel Scheffer s-a născut pe 11 februarie 1923, în Germania, familia sa locuind în Recklinghausen, o localitate din regiunea Ruhr. În 1936, trei ani după ce Hitler a venit la putere, au fost obligaţi să se mute la Metz, în estul Franţei, iar un an mai târziu, tatăl său a decis să-şi mute familia în oraşul polonez Porohy.

La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, regiunea în care trăiau Scheffer şi familia se afla sub conducere sovietică, în urma prevederilor pactului Ribbentrop-Molotov, care a împărţit Polonia între Germania şi URSS. În acea perioadă, micul Emanuel a fost trimis la şcoală în Drohobycz, unde locuia alături de un unchi şi o mătuşă şi unde a început să joace fotbal, la echipa locală Beitar.

Dar în 1941 Germania a atacat Uniunea Sovietică, iar milioane de evrei s-au trezit sub conducere nazistă, ceea ce însemna o viaţă trăită într-un pericol constant. Aflând despre tratamentul de care aveau parte evreii din teritorile ocupate de germani, Scheffer a plecat în est, în timp ce familia sa a rămas în Polonia. Încă adolescent, a ajuns la Baku, în Azerbaidjan, apoi în Kazahstan, la Alma Ata. Acolo a găsit de muncă, într-o fabrică de încălţăminte care producea ghete pentru armată.

A reuşit să scape de nazişti, dar viaţa lui în ţara lui Stalin nu a fost deloc una uşoară. La început, a suferit de mai multe boli, din cauza condiţiilor dificile în care trăia, şi de multe ori mergea la culcare nemâncat. Într-un fel, fotbalul a fost colacul său de salvare, situaţia sa devenind una mai bună după ce a început să joace pentru Dinamo Alma Ata. Dar liniştea a durat puţin, la scurt timp primind vestea că familia i-a fost ucisă de nazişti.

A supravieţuit doar mătuşa sa, care a fost ţinută ascunsă de o femeie poloneză, şi, la sfârşitul războiului, Scheffer s-a reunit cu aceasta în Polonia, la Bielawa. Acolo, alături de un prieten, a înfiinţat o echipă a evreilor, ZKS Bielawa, unde a activat ca oficial, antrenor şi jucător. Clubul nu a înregistrat rezultate spectaculoase, cea mai importantă performanţă fiind promovarea în liga a doua, dar a contribuit la ridicarea moralului comunităţii evreieşti, grav afectat de evenimentele din timpul războiului.

Dar Scheffer a avut din nou parte de dezamăgiri. De această dată din partea autorităţilor sovietice, care au decis încheierea activităţii clubului, astfel că nu i-a rămas altceva de făcut decât să emigreze în Israel, în 1950. Şi-a găsit repede locul şi a avut parte de o carieră decentă de fotbalist la Hapoel Haifa şi Hapoel Kfar Saba, evoluând de opt ori şi în naţională, înainte ca o accidentare să-l forţeze să se retragă în 1957.

Continuarea pe Antena3.ro.