Autor 2751 vizualizări


Un portret al unui câine, pictat de Edouard Manet în urmă cu 140 de ani, va fi expus pentru prima dată publicului larg, urmând a fi vândut la licitație, la Paris, în luna februarie. 

Pictura în ulei pe pânză, denumită „Minnay”, după numele câinelui din rasa griffon, face parte dintr-o serie de opt tablouri care înfățișează câini, picate de Manet în perioada 1875-1883. informează The Guardian.

Tabloul a fost un cadou pentru stăpâna câinelui, Marguerite, fiica lui Gauthier Lathuille, proprietarul unui cabaret, devenit ulterior restaurant, care apare în alte tablouri de Manet. Pictura a fost păstrată de familia Lathuille timp de 140 de ani și nu a fost expusă niciodată publicului larg.

Criticul de artă Frederick Chanoit susține că tabloul, care măsoară 32,5 centimetri pe 24,5 centimetri, a fost realizat în 20 de minute și este un exemplu al abilităților lui Manet.


Foto: drouot.com

„Nu este una dintre capodoperele lui, dar este o interpretare strălucită a tehnicii lui Manet; o simfonie minunată de șuvițe și tușe care îi demonstrează geniul pur... Este diferit de lucrările sale clasice, dar îi pune în evidență abilitățile tehnice de pictor”, susține Chanoit.

Creația va fi scoasă la licitație pe 26 februarie la Paris și va putea fi admirată timp de două zile înainte de vânzare. S-ar putea vinde contra unei sume estimate la cel puțin 280.000 de euro.