Planul măreț cu care Brâncuși ar fi cucerit America  «Ar fi de trei ori mai mare decât obeliscul din Washington!» jpeg

Planul măreț cu care Brâncuși ar fi cucerit America. «Ar fi de trei ori mai mare decât obeliscul din Washington!»

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 4 noiembrie 2012

Aspirațiile marelui sculptor român Constantin Brâncuși se întindeau și peste Ocean. Acesta își dorea cu ardoare să realizeze o construcție impresionantă chiar în inima unui oraș important din SUA, cu care, cu siguranță, ar fi rămas în istoria americană.

Într-un interviu realizat în toamna anului 1926 de Flora Merrill pentru cotidianul american "New York World", Constantin Brâncuși a mărturisit una dintre dorințele sale.

"Dacă ar putea să-și îndeplinească o singură ambiție, ar construi una dintre <> în Central Park, New York", scrie jurnalista în materialul publicat pe 3 octombrie 1926.

"Mi-ar plăcea să-mi fac Coloana în Central Park. Ar fi mai mare decât orice altă clădire, de trei ori mai înaltă decât obeliscul vostru din Washington, cu o lățime de bază corespunzătoare - șaizeci de metri sau mai mult", declara Brâncuși în 1926.

Sculptorul român i-a împărtășit jurnalistei felul în care vede Coloana din Central Park. "Ar fi făcută din metal. În fiecare piramidă ar fi apartamente, iar oamenii vor locui acolo. Iar chiar sus de tot aș pune pasărea mea - o pasăre imensă în echilibru pe vârful coloanei mele infinite", mărturisea Brâncuși.

Coloana Infinită face parte din trilogia Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu, care mai include și "Poarta Sărutului" și "Masa Tăcerii". Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălțime de 29, 35 metri și este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuși, respectiv având la extremitățile inferioară și superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiți „mărgele" de către autorul lor, Brâncuși.

La Madrid, sculptorul Santiago Calatrava a ridicat un obelisc, executat din oțel și bronz, cu înălțimea de 120 m, amplasat în Plaza de Castilla, între turnurile "Puerta Europa". Santiago Calatrava a recunoscut că s-a inspirat din lucrarea "Coloana Infinită" de la Târgu Jiu a celebrului sculptor român Constantin Brancuși.[2]

sursa:http://www.adevarul.ro