Papa Francisc și a cerut iertare pentru «păcatele și eșecurile Bisericii» în timpul genocidului din Rwanda jpeg

Papa Francisc și-a cerut iertare pentru «păcatele și eșecurile Bisericii» în timpul genocidului din Rwanda

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 21 martie 2017

Papa Francisc și-a cerut iertare luni pentru ”păcatele și eșecurile Bisericii și ale membrilor săi în timpul genocidului din Rwanda”, precizând că violența a ”desfigurat fața” Bisericii Romano-Catolice.

Într-o întâlnire cu președintele Rwandei, Paul Kagame, pontiful a declarat că speră ca scuzele sale să ajute la promovarea păcii în această țară africană, sfâșiată de genocid în 1994, și să contribuie la o "purificare a memoriei", relatează Agerpres. 

Configurează Afirmațiile Papei vin în contextul în care anul trecut Biserica Catolică din Rwanda și-a cerut în mod public scuze pentru rolul jucat de unii dintre membrii săi, care, a precizat aceasta, au alimentat ura etnică care a condus la uciderile în masă.  Unele masacre au avut loc în biserici unde oamenii veniți să își caute refugiu au fost uciși de miliții. 

Circa 800.000 de persoane din minoritatea etnică Tutsi, dar și persoane cu convingeri moderate din majoritatea Hutu au fost masacrate în timpul genocidului din 1994.

Citește și: 

Genocidul din Rwanda: povestea unui măcel VIDEO