Autor 941 vizualizări


Fondatorul Art Encounters, Ovidiu Șandor, a fost desemnat Comisarul General al părții române pentru Festivalul Internațional de Arte Europalia 2019, la care România are statut de țară invitată. Documentul a fost semnat de președintele Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu.

Ovidiu Șandor este un antreprenor din Timișoara. Om de afaceri și colecționar de artă contemporană, dar și doctor în computer science al Royal Institute of Technology, Stockholm, Suedia, Șandor a inițiat în 2015 cea mai importantă bienală de artă contemporană din România. Ajunsă la a doua ediție în 2017, Art Encounters a reunit peste 300 de lucrări realizate de 150 de artiști din România și din străinătate care expun în 13 spații din Timișoara și Arad, transformând regiunea - pentru cinci săptămâni - în capitala artei contemporane.

Ovidiu Șandor va îndeplini, în mod simetric, atribuțiile pe care le exercită și Comisarul General al Europalia International, Philippe Vlerick. Acesta este, la rândul său, un cunoscut antreprenor belgian, membru în boardurile unor instituții academice, precum și al unor bănci, colecționar și iubitor de artă.

De la preluarea misiunii de coordonare a Festivalului Europalia,  ICR colaborează cu specialiști de vârf ai mediului creativ românesc și a avut numeroase consultări și discuții pe marginea proiectelor reprezentative. Cooptarea domnului Ovidiu Șandor în echipa Europalia România, în calitate de comisar general, a ținut seama de performanțele incontestabile atât în domeniul antreprenorial, cât și în cel cultural, dar, mai ales, de faptul că aceste calități profesionale sunt dublate de o calitate umană remarcabilă. Sunt, cu siguranță, numeroși profesioniști în domeniul cultural, dar sunt doar câțiva aceia care întrunesc, în egală măsură, calitățile unui adevărat ambasador. Consider că domnul Ovidiu Șandor este omul potrivit la locul potrivit și îmi face plăcere să constat entuzaismul  cu care boardul Europalia Belgia a primit vestea nominalizării domniei sale. Orizontul  tuturor proiectelor de anvergură organizate de ICR în următoarea perioadă este Europa” a declarat ICR, Liliana Țuroiu.


Funcția de comisar general este una onorifică, comisarii ambelor părți, române și belgiene, acționând în mod benevol și neremunerat în beneficiul țărilor pe care le reprezintă, ca ambasadori ai Festivalului în rândul societății civile și al mediului de afaceri.

Sunt recunoscător Institutului Cultural Român pentru încrederea acordată și onoarea de a fi desemnat Comisar General al părții române pentru Festivalul Internațional de Arte Europalia 2019 și aștept cu nerăbdare să începem activitatea în cadrul echipei mixte româno-belgiană. Este o șansă pentru țara noastră de a avea o componentă pozitivă, cea culturală, care să ne reprezinte la Bruxelles, în inima Europei. Ne vom prezenta ca o națiune europeană modernă, în plină dezvoltare culturală. Am convingerea că mediul român de afaceri va dori să se implice și să contribuie la această formă de promovare a României.  a declarat Ovidiu Șandor, după numirea sa.

Imediat după numire, Președintele Institutului Cultural Român  și Comisarul General al Europalia România 2019 au avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe, domnul Teodor Meleșcanu, MAE fiind, alături de Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) și Secretariatul General al Guvernului (SGG), instituția cu care ICR colaborează pentru pregătirea și organizarea Festivalului Europalia România 2019.

Festivalul Internațional de Arte  Europalia este unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume și este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia.  Acesta acoperă, pe o rază de 400 km, un public potențial de peste 50 de milioane de persoane. Evenimentul este organizat o dată la doi ani, sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, la Bruxelles și în diverse orașe belgiene, dar și în cele din zonele limitrofe din țările vecine – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania. Ediția din 2019 este dedicată României și va avea loc în perioada octombrie 2019 - ianuarie 2020.

Au fost selectate din piața artistică peste 300 de propuneri de proiecte care fac obiectul unei selecții riguroase, pentru a fi transmise de ICR spre aprobarea pentru finanțare de către statul român.

Avem bucuria unui feedback extrem de bun din partea artiștilor care s-au dovedit a fi foarte interesați de Festivalul Europalia, așa cum avem satisfacția că acestea au fost apreciate de partenerii belgieni. Am primit la ICR o multitudine de proiecte valoroase pe care le-am supus discuției echipelor din partea română și cea belgiană, acestea urmând să fie selecționate și agreate de către muzeele și galeriile din Belgia” a declarat Liliana Țuroiu, la finalul proceduri de selecție.

Festivalul EUROPALIA, care în 2019 se va afla la cea de-a 50-a ediție,  reprezintă pentru România o oportunitate de dialog cultural și diplomație, cu numeroși parteneri, instituții de cultură publice și private din țară și din străinătate.

Festivalul Internațional de Artă EUROPALIA a debutat în 1969 și are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, artele spectacolului, muzică, film, literatură, educație culturală. Printre țările invitate de onoare la edițiile precedente s-au numărat: Italia (1969 și 2003), Franța (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federația Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015), Indonezia (2017).

Toate edițiile precedente ale Festivalului Europalia s-au desfășurat în prezența Familiei Regale a Belgiei, a Președintelui României, a Primului Ministru al României, a corpului diplomatic străin acreditat în Belgia, precum și a membrilor Guvernului, precum și a înalților oficiali din țările invitate. 

""