O turistă a returnat mai multe obiecte furate din Pompeii, susținând că sunt blestemate jpeg

O turistă a returnat mai multe obiecte furate din Pompeii, susținând că sunt blestemate

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 13 octombrie 2020

O turistă din Canada, care a furat fragmente din situl antic Pompeii în urmă cu 15 ani, a returnat obiectele, susținând că sunt „blestemate”, scrie publicația britanică The Guardian.

Femeia a trimis un pachet care conținea două plăci de mozaic, părți dintr-o amforă și o bucată de ceramică, unui agent de turism din Pompeii, alături de o scrisoare în care a mărturisit furtul.

„Vă rog, luați-le înapoi, aduc ghinion”, a scris femeia, care a semnat cu pseudonimul Nicole. 

Femeia a mărturisit că și-a dorit să aibă o bucată de istorie pe care „nimeni nu o putea avea”, dar că aceste au „atâta energie negativă”.

„Am 36 de ani și avut cancer de sân de două ori... Ultima dată am suferit o dublă mastectomie. Eu și familia mea am avut și probleme financiare. Suntem oameni buni și nu vreau să transmit acest blestem familiei sau copiilor mei”, a scris ea.

Situl antic este una dintre cele mai vizitate atracții ale Italiei și ani de zile a trebuit să facă față turiștilor care își doreau să plece acasă că părți din acesta. Nicole a scris în scrisoarea ei că și-a învățat lecția și că dorește „iertare de la Dumnezeu”.

Nicole nu este singura care se căiește. Pachetul conținea o altă scrisoare a unui cuplu din Canada, împreună cu câteva pietre furate în 2005.

„Le-am luat fără să ne gândim la durerea și suferința acelor suflete, în timpul erupției Vezuvului... Ne pare rău, vă rog să ne iertați că am făcut această alegere teribilă. Fie ca sufletele lor să se odihnească în pace”, au scris ei.

Foto sus: Un mozaic din Vila Misterelor din Pompeii