O Regină care veghează – Elisabeta  O Regină care visează – Carmen Sylva jpeg

O Regină care veghează – Elisabeta. O Regină care visează – Carmen Sylva

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 15 februarie 2016

Biblioteca Naţională a României propune publicului o expoziţie care aduce un omagiu primei Regine a României, la împlinirea a 100 de ani de la moarte (1916-2016).

Din Cabinetul de fotografii-Colecţiilor Speciale au fost selectate imagini mai puţin cunoscute publicului larg – portrete oficiale, portrete realizate în intimitatea spaţiilor private, dar şi instantanee din timpul unor evenimente publice. Expoziţia încearcă astfel să „smulgă” un portret subiectiv din tăcerea, mistificările şi inerţia acestui secol de istorie zbuciumată care ne desparte de momentul plecării sale dintre noi. În ajutorul imaginilor au fost aduse mici bijuterii din creaţia literară a scriitoarei Carmen Sylva, cugetări, scânteieri de înţelepciune din experienţa unei vieţi în care suferinţa a copleşit adesea momentele de fericire.

La vernisaj va vorbi:prof. univ. dr. Adrian-Silvan Ionescu, director al Institutului de Istoria Artei George Oprescu. Actriţa Denisa Mihăilescu va recita o selecţie de poezii de Carmen Sylva din volumul "Fluturi sărutându-se". Cugetări şi poezii. 

Curator:Adriana Dumitran – Cabinetul de fotografii, Colecţii Speciale.

12715224 1136533553032795 2326970190563791248 n jpg jpeg