Autor 2701 vizualizări


Se văd astăzi valuri uriașe de oameni plecați din diferite state spre regiunile bogate, Uniunea Europeană fiind ținta favorită. S-a discutat mult asupra cauzelor și s-a aruncat numai pe războiul declanșat în state precum Afganistan, Irak, Libia și Siria. Fascinația îmbogățirii contribuie la îngroșarea rândurilor celor ce lasă totul în urmă. Ar mai fi o cauză mai puțin vizibilă, dar de mare impact asupra comunităților. Statele au dus o politică permanentă de extindere a capacităților industriale și se înregistrează o permanentă foame de energie.

Hidrocentralele ar fi o soluție ideală acolo unde nu există suficient combustibil fosil sau nuclear. Uriașe baraje au fost ridicate pe orice curs de apă ce promitea producerea de energie electrică ieftină. Africa și Asia au fost cuprinse de această febră. Modernizarea poate fi prezentată ca o cale pentru creșterea nivelului de trai, dar imensele lacuri de acumulare duc la distrugerea satelor și a terenurilor agricole. Invazia apelor alungă țăranii spre orașele apropiate sau chiar peste frontiere, dacă forțele de ordine permit trecerea. Trebuie să se rețină că apele acoperă suprafețe întinse, dar nici terenurile din preajma unor asemenea acumulări nu sunt ferite de ridicarea pânzei freatice, solurile fiind afectate de acumulările de săruri minerale. Oamenii trebuie să se retragă și din aval spre regiuni mai înalte, ferite de posibile viituri.

Geografia nu reține decât unele lacuri, preferabil pe cele mai mari, dar chipul Africii a fost complet schimbat în ultimele decenii. Un singur lac din Camerun, de pe râul Sanaga va avea 540 km2. Lacul Lagdo are 586 km2 și a inundat peste 10.000 de locuințe în timpul unor ploi masive. Satele respective au ajuns sub domnia crocodililor. Barajul Kompienga din Burkina Faso a provocat plecarea locuitorilor din regiune. Fenomenul este mult mai vechi. Lacul Volta de 8.500 km2 a dus la dispariția a 700 de sate și mutarea a 80.000 de persoane până în 1966. China are celebrul baraj Trei Strâmtori, lacul alungând peste 1, 3 milioane de oameni. Presiunea demografică rămâne fără precedent în istorie din moment ce apele reduc suprafața habitatului uman într-o țară în care terenurile propice pentru orașe și agricultură sunt reduse. Fenomenul este mondial și Uniunea Sovietică a lansat o modă a hidrocentralelor de mari dimensiuni. Nu contau pierderile pentru tovarășul Iosif Stalin, importantă era producția de energie electrică. Rezervorul Rîbinsk a însemnat scufundarea unui oraș și 663 de sate, 150.000 de oameni fiind alungați de autorități pentru totdeauna din vetrele strămoșești. Politica a continuat și după moartea lui Stalin, lacul Kuibîșev având o suprafață de 6.450 kmp. Rusia pare mare, dar nu toate terenurile pot susține orașe sau o agricultură eficientă.

Regiuni interesante

Obsesia pentru energie electrică a atins toate conducerile moderne, indiferent de tipul de stat și de regiune. Ofensiva pentru industrializare rapidă implică ridicarea de baraje masive pe orice curs de apă cu ceva potențial hidroelectric. Nici Siria nu putea să facă excepție de la regulă. Baraje pentru realizarea de lacuri necesare irigațiilor au fost ridicate încă din 1960 cu ajutorul specialiștilor din fostul spațiu comunist. Astfel, lacul Mahardah avea 4, 5 km2. Era prea puțin, un fel de antrenament. Sovieticii au planificat și realizat ridicarea barajului pentru o adevărată mare interioară numită lacul Assad cu o suprafață de 610 km2. Populația arabă din regiune a fost deplasată spre frontiera cu Turcia pentru a separa kurzii din Irak, Siria și Turcia.

       Nici Turcia, stat în plin avânt economic, nu putea să neglijeze bogăția adusă de fluviile Tigru și Eufrat. Imense baraje au fost planificate și ridicate, dar impactul asupra locuitorilor și al mediului a fost și va fi greu de estimat. Lacul Atatürk de pe Eufrat are o suprafață de 817 km2 și a inundat mai mult de o sută de cătune și sate. Circa 55.000 de persoane au fost obligate să-și părăsească avutul. Barajul Ilisu va contribui la inundarea a 313 kmp și peste 70.000 de persoane vor lua calea pribegiei. Rebelii kurzi văd în marea artificială un atac la vatra acestui popor străvechi. Așa se explică creșterea rapidă a populației unor orașe precum Ankara și Istanbul. Turcii  fug unde văd cu ochii. Nimeni nu mai are nevoie de țărani.

Cazul României

       Regimul comunist instalat în 1945 nu putea să se abată de la regulile impuse de sistemul sovietic. Primul lac de mari dimensiuni a fost cel numit Izvorul Muntelui sau Bicaz, 18.000 de persoane fiind dislocate și 22 de sate au fost distruse total sau parțial. Porțile de Fier I a însemnat dispariția orașului istoric Orșova și a insulei Ada Kaleh. Au dispărut 11 așezări românești și șapte sârbești, 15.000 de români plecând unde au putut. Un lac mic precum cel de la Bezid a înghițit 184 ha, din care arabile erau peste 118 ha. Ridicarea barajului Stânca – Costești a însemnat dispariția a 7 sate românești și alte 11 din RSS Moldovenească, adică tot românești.

Ofensiva din America de Sud

       Conducătorii Braziliei visează la o nouă forță economică și militară în regiune, dimensiunile țării și creșterea populației justificând speranțele politicienilor. Hidrocentralele trebuie să asigure energia necesară noilor fabrici și numai lacul Tucurui a inundat o suprafață de 2.850 kmp. Au fost dislocate din regiune peste 50.000 de persoane și s-a intensificat exploatarea resurselor prin defrișări masive și creșterea animalelor pentru carne. Celebrul baraj Itaipu a însemnat mutarea a 11.000 de familii. Se observă în Brazilia o supraconcentrare a populației în orașe, tensiunile sociale fiind împinse în permanență până la declanșarea unor revolte.