Numarul Historia de August apare la chioscurile de ziare pe 15 August

Autor 3139 vizualizări


Numărul din August al revistei Historia are un subiect extraordinar - Primăvara de la Praga si momentul de glorie al lui Nicolae Ceasusescu.În mentalul colectiv al românilor, „Primăvara de la Praga” şi invazia trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia se suprapun aproape total cu discursul ţinut de Nicolae Ceauşescu în piaţa Comitetului Central în dimineaţa zilei de 21 august 1968, în care acesta a condamnat cu vehemenţă intervenţia sovieticilor. Ceauşescu însuşi avea motive să se teamă din pricina „disidenţei” pe care încerca să o afişeze faţă de ruşi.

Cu doar patru zile înainte de invazia Cehoslovaciei, el îl încuraja, la Praga, pe Alexander Dubček să îşi continue drumul în reformarea comunismului cehoslovac. Împins de la spate de entuziasmul declanşat de refomele întreprinse până la acel punct, Dubček a subestimat grav avertismentele sovieticilor, până când s-a trezit, în noaptea de 20 spre 21 august, luat pe sus din biroul său de soldaţii sovietici şi dus la Moscova. Cehoslovacia va resimţi din plin „binefacerile” a ceea ce avea să fie cunoscut ulterior drept „doctrina Brejnev”.

Vizunea lui Brejnev impunea o „suveranitate limitată” a partidelor comuniste, fară a periclita monopolul comunist al puterii în statele socialiste sau compromiterea „unităţii” blocului din Estul Europei. Un avertisment pentru toţi ceilalţi lideri ai partidelor comuniste din Răsărit, dar în special pentru Ceauşescu şi Tito. În ceea ce priveşte posibilitatea unei intervenţii a Pactului de la Varşovia în România, ea a existat – şi o relevă chiar documente secrete britanice. NATO şi în special Marea Britanie erau îngrijorate de faptul că o invazie a României de către trupele Pactului de la Varşovia putea fi continuată cu o invadare a Iugoslaviei, ceea ce deschidea drumul sovieticilor spre mările calde.


Din 15 August  îl puteţi găsi la chioşcurile de ziare, punctele Inmedio şi, de asemenea, îl puteţi comanda în format digital sau puteţi achiziţiona unul din pachetele promoţionale ale revistei Historia.

""