Autor 2404 vizualizări


Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a desfășurat în perioada 17-27 iulie 2017 a patra campanie , comuna C.A. Rosetti, jud. Tulcea. Acțiunea a avut ca principal obiectiv căutarea, descoperirea și recuperarea rămășițelor pământești ale deținuților politici decedați în fosta colonie penitenciară ce a funcționat în apropierea satului.

În cursul anilor 2013 și 2015-2017, IICCMER a organizat și desfășurat patru campanii de cercetări arheologice în perimetrul actualului cimitir lipovenesc din Periprava. La prima campanie din 2013 nu a fost sesizat Parchetul Militar, astfel că instituțiile abilitate (Procuratura, Poliția, Medicina Legală) nu au fost implicate, acțiunea fiind mai curând una de sondare și nu de cercetare și recuperare a osemintelor. În acest loc, în perioada anilor 1959-1964, au fost înhumați un mare număr de deținuți politici decedați în colonia de muncă de la Periprava.

Zona din cadrul cimitirului unde se află mormintele deținuților a fost stabilită pe baza informațiilor obținute de la localnicii mai în vârstă ai satului, precum și de la unii foști angajați ai coloniei penitenciare. La suprafața solului nu au fost puse niciodată semne distinctive care să indice prezența acestor morminte, informează un comunicat al IICCMER.

În campania de cercetări arheologice recent încheiată au fost practicate două mari unități de săpătură cu o suprafață însumată de 121,5 metri pătrați, în acestea fiind identificate și cercetate un număr de 13 morminte. În cele patru campanii de săpături au fost executate 12 secțiuni arheologice, în cadrul cărora au fost descoperite 33 de morminte. Dintre acestea, un număr de 31 de morminte, prin caracteristicile de înhumare, sunt considerate că aparțin unor deținuți. Două dintre morminte, care nu erau marcate la suprafața solului, aparțin însă unor localnici decedați în urmă cu peste două decenii, despre care se cunoaște că s-au sinucis și au fost îngropați în necropola deținuților.


Conform informațiilor documentare existente precum și din mărturiile multor foști deținuți politici care au fost internați în colonia penitenciară de la Periprava, rezultă că decesele din acest lagăr de muncă forțată au fost cauzate de înfometare și frig, de lipsa apei potabile și a asistenței medicale, de accidentele intervenite pe fondul condițiilor de muncă istovitoare și de regimul de detenție pe care mulți l-au îndurat în lagărele și închisorile unde au fost încarcerați anterior.

Unii dintre deținuți au fost uciși și prin împușcare, mai ales în cursul unor tentative de evadare. Toate acestea au fost potențate de condițiile de viață existente în Deltă și de comportamentul abuziv și violent al personalului coloniei. În perioada în care unitatea a funcționat ca formațiune independentă, din documentele oficiale rezultă că la Periprava au murit cel puțin 124 de deținuți, identificați nominal, în majoritate politici, dar și de drept comun.

Majoritatea defuncților au fost depuși la înmormântare în rogojini din stuf sau în sicrie confecționate din material lemnos, din care se mai păstrau resturi degradate precum și cuie corodate. Starea de conservare a scheletelor era una precară, asupra lor nefiind descoperite obiecte de inventar funerar, trupurile celor morți fiind înhumate fără veșminte.

Pentru 11 dintre scheletele identificate și dezvelite în cursul recentei campanii arheologice s-a urmat procedura legală, specifică în astfel de cazuri. Osemintele defuncților au fost demontate și recuperate în prezența unui medic legist, fiind împachetate și transportate la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean Tulcea.

După examinarea medico-legală, ca și în anii precedenți, acestea vor fi transferate pentru analize specializate la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din București, unde se realizează și testele pentru stabilirea ADN-ului persoanelor decedate.

Procedurile legale s-au aplicat începând din 2015, fiind necesară redeschiderea secțiunilor practicate în 2013 pentru a se cerceta și recupera osemintele din mormintele depistate în prima campanie. Informațiile obținute vor completa o bază națională de date, care va cuprinde treptat toate informațiile de acest tip ce se vor obține de la victimele care vor mai fi descoperite și deshumate pe teritoriul național și a căror identitate este incertă sau nu poate fi stabilită prin alte metode.

Scopul acestui demers urmărește verificarea și compararea ADN-ului obținut de la rudele și urmașii în viață ai victimelor cu baza națională de date aflată în curs de constituire. IICCMER face apel către rudele și urmașii deținuților politici morți la Periprava, ca să contacteze instituția și să sprijine demersul de identificare a osemintelor descoperite până în prezent, dar și a celor care se vor recupera în campaniile arheologice viitoare.

Investigațiile arheologice s-au efectuat în prezența procurorului de caz (colonel magistrat Octavian Toma) și a șefului Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (general de brigadă magistrat Gheorghe Cosneanu), instituție care în 2015 a fost sesizată de IICCMER în legătură cu persoanele decedate în lagărul de la Periprava și a locului unde acestea au fost înhumate. Aceștia au fost asistați de un specialist criminalist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea (agent șef Gabriel Cristea) și de un medic legist de la Serviciul Județean de Medicină Legală Tulcea (dr. Vasile Dașanu).

Cercetările au fost efectuate de către un colectiv de arheologi și istorici de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare, alcătuit din Gheorghe Petrov (coordonator), Marius Oprea, Constantin Petre, Florin S. Soare, Constantin Vasilescu, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu și Horațiu Groza. Alături de aceștia, în teren s-a aflat și Radu Preda, președinte executiv al IICCMER.