Noi detalii despre vizita Papei Francisc în România: accesul pe Câmpia Libertăţii, beatificarea celor 7 episcopi și întreg programul Papei

Autor 1530 vizualizări


Astăzi, 25 martie 2019, sărbătoarea Bunei Vestiri, Sfântul Scaun a comunicat noi detalii privind vizita Suveranului Pontif în România. Conform comunicatului, duminică 2 iunie 2019, Sfântul Părinte Papa Francisc va beatifica pe cei șapte episcopi români greco-catolici uciși din ură față de credință în diferite locuri din România între anii 1950 – 1970, ocazie cu care va întâlni credincioșii greco-catolici și va celebra Sfânta Liturghie pe Câmpia Libertății din Blaj. După celebrarea euharistică va avea loc prânzul cu suita papală, iar mai apoi Sanctitatea Sa va întâlni comunitatea rromă din localitate.

Cu acest prilej Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș, gazda evenimentului de la Blaj, anunță preoții și pelerinii care vor participa la acest moment istoric din viața Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, că totul este organizat pentru o primire cât mai bună a tuturor celor care doresc să se roage împreună cu urmașul lui Petru și să aducă laudă lui Dumnezeu pentru cei șapte fericiți episcopi, modele autentice de mărturie şi dăruire creştină. În acest sens, accesul pe Câmpia Libertății, locul de desfășurare a Sfintei Liturghii, se va face pe baza biletelor gratuite distribuite în parohii și a documentului de identitate al fiecărei persoane. 

Accesul în localitate este organizat pentru ca toți pelerinii să ajungă cât mai aproape de locul de desfășurare. Cei care vor veni cu trenul sau cu autocarul vor avea de parcurs pe jos maxim 25 de minute de la locul sosirii până pe Câmpia Libertății, iar cei care vor veni cu autorismul personal vor putea parca pe străzile Blajului. Pentru persoanele cu dificultăți de deplasare au fost prevăzute mijloace de transport care le vor prelua din parcări sau gară pentru a le duce cât mai aproape de sectorul care le-a fost atribuit. 

Pentru confortul pelerinilor pe Câmpia Libertății sunt prevăzute suficiente scaune, vor fi amenajate puncte de prim ajutor cu cadre medicale specializate, va fi distribuită apă, vor fi amplasate toalete ecologice. Cei care doresc pot aduce cu ei apă. Peste 500 de voluntari le vor sta la dispoziție pentru a-i informa și a le oferi sprijinul necesar în caz de nevoie. 

Totul va fi organizat pentru ca fiecare să se simtă ca acasă, să se bucure din plin de întâlnirea cu Sfântul Părinte, precum şi de beatificarea celor şapte episcopi care s-au jertfit pentru apărarea credinţei şi a dreptului la existenţă a Bisericii Greco-Catolice din România.

Programul detaliat al călătoriei apostolice pe care papa Francisc o efectuează în România în zilele 31 mai – 2 iunie 2019, sub genericul ”Să mergem împreună!” este următorul. 

Trei Sfinte Liturghii, opt discursuri în fața autorităților politice și religioase, beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri și o întâlnire cu comunitatea rom în doar trei zile foarte intense, la douăzeci de ani după vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea. Vorbim de programul detaliat al călătoriei apostolice pe care papa Francisc o efectuează în România în zilele 31 mai – 2 iunie 2019 la București, Iași, Șumuleu-Ciuc și Blaj, sub genericul ”Să mergem împreună!”. Programul vizitei papale a fost publicat astăzi de Sala de presă a Sf. Scaun și de Conferința Episcopilor din România.


Vineri, 31 mai 2019: Roma - București 

Întâlnirile cu președintele, primul ministru, patriarhul și Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe române și cu vice-președintele Conferinței Episcopilor din România marchează prima zi a călătoriei apostolice a papei Francisc în România, dedicată în întregime autorităților politice și bisericești din Capitală.

Potrivit programului, Sfântul Părinte pleacă de la Roma vineri, 31 mai a.c., la ora 8.10 de pe aeroportul Roma – Fiumicino cu direcția București – Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11.30. După primirea oficială de la aeroport, papa merge la Palatul Prezidențial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la președintele României și întâlnirea cu prim-ministrul. La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic. 

După întâlnirile cu autoritățile politice și societatea civilă, a doua parte a zilei este dedicată dimensiunii spirituale, începând cu Biserica ortodoxă și încheind cu Biserica catolică. Astfel, la 15.45, papa merge la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în fața căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei. Întrevederea cu reprezentanții Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita papei și a patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea ”Tatăl Nostru” și cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru. Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de București. 

Sâmbătă, 1 iunie 2019: București – Șumuleu Ciuc – Iași – București 

Sfânta Liturghie la sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc ocupă prima parte a zilei de sâmbătă, 1 iunie a.c., din agenda călătoriei apostolice în România, urmând ca, în partea a doua a zilei, papa să viziteze dieceza de Iași pentru o întâlnire cu tinerii și familiile.

La ora 9.30, pontiful pleacă de la București cu avionul spre Bacău, după care merge cu elicopterul la stadionul din Miercurea-Ciuc, în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia. Succesiv, papa merge cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Șumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenți și ține omilia celebrării euharistice. 

În jurul orei 17.00 papa ajunge cu elicopterul pe aeroportul din Iași. La 17.30 face o vizită la catedrala romano-catolică, după care merge în fața Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii și familiile, cărora le adresează cel de-al șaselea discurs al vizitei. În cursul serii, papa se întoarce cu avionul la București. 

Duminică, 2 iunie 2019: București – Blaj – Roma 

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în ritul bizantin român și ceremonia de beatificare a șapte episcopi greco-catolici martiri se află în centrul agendei celei de-a treia și ultimei zile a călătoriei apostolice în România.

Sfântul Părinte pleacă de la București cu avionul duminică, la ora 9.00, cu direcția Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj. Aici, celebrează Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfășurându-se pe Câmpia Libertății de la Blaj. Papa prezintă omilia celebrării euharistice și recită antifonul marian pascal ”Regina Coeli” (”Bucură-te, Regina Cerului”). După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea rom din Blaj. În fine, în jurul orei 17.00, papa sosește cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun. 

Papa Francisc pleacă din România cu avionul duminică, 2 iunie a.c., la 17.30, urmând să ajungă pe aeroportul Roma – Ciampino în jurul orei locale 18.30. După nelipsita vizită la icoana Maicii Domnului ”Salus Populi Romani” din bazilica Santa Maria Maggiore, papa se întoarce la reședința sa din Casa ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului. 

Cea de-a doua călătorie apostolică a unui papă în România marchează o serie de premiere care, până nu demult, păreau să rămână pentru totdeauna în domeniul dorințelor: prima vizită a unui papă care îmbrățișează atât Capitala cât și fostele principate istorice ale României - cu etape la București, Iași, Șumuleu-Ciuc și Blaj -, prima întâlnire a unui papă cu reprezentanții comunității rom, precum și prima prezență a unui papă, chiar și numai pentru o escală tehnică, la Bacău și Sibiu. 

În ciuda vârstei octogenare și a efortului fizic pe care și l-a asumat pentru cele trei zile, papa Francisc se face pelerin în țara numită cu afecțiune de Sfântul Ioan Paul al II-lea ”Grădina Maicii Domnului”. 

""