Autor 1143 vizualizări


Sunt binecunoscute scrisorile marchizei de Sévigné către fiica sa. De curând, a apărut la Humanitas un prim volum cuprinzând scrisori adresate de Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, soţia marelui critic, fiicei ei, Monica Lovinescu.

Oricine va citi aceste scrisori, fie şi numai pe cele din anii 1947-1951, aproximativ o treime din cele 2.500 păstrate, care formează conţinutul volumului de faţă, va găsi, fără doar şi poate, comparaţia mea perfect îndreptăţită. De altfel, Ecaterina Bălăcioiu însăşi, profesoară de franceză, le citise pe cele ale scriitoarei franceze din secolul XVII şi se referă la ele, într-o anumită împrejurare, când, cu modestie, refuză comparaţia cu pricina sub raport literar, menţinând-o graţios doar în privinţa calităţii ei de mamă care se adresează fiicei mult iubite.

Înainte de a vorbi despre protagonista corespondenţei, sunt dator să spun că ediţia se datorează doamnei Astrid Cambose, care a selecţionat (altfel nu se putea!) textele, le-a adnotat şi prefaţat cu competenţă. Efortul a fost considerabil şi puţinele erori, îndeosebi de datare, nu scad din meritul editoarei. Traducerea din franceză a unor scrisori, mai numeroase decât cele în română, aparţine doamnei Gabriela Creţia. O parte din bogata informaţie necesară înţelegerii, atât a textului, cât şi a contextului, provine din cartea consacrată de doamna Doina Jela mamei Monicăi Lovinescu şi din culegerea de documente alcătuită de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu în prelungirea Raportului Tismăneanu, volumul întâi, tot de la Humanitas (despre al doilea, am scris, cu o săptămână şi, respectiv, două în urmă în aceste pagini).

Moartă în beciurile Securităţii
E vorba, cum spuneam, de 2.500 de scrisori şi cărţi poştale dintre 1947 şi 1958. Doi ani de referinţă pentru mamă, ca şi pentru fiică:prima scrisoare datează din 9 septembrie 1947, a doua zi după ce Monica Lovinescu plecase cu o bursă în Franţa, de unde nu mai avea să se întoarcă, presimţire care o tulbura profund pe Ecaterina Bălăcioiu, sigură că nu-şi va mai revedea fiica, atunci în vârstă de 24 de ani;ultima este din 1958, anul arestării mamei, în seara zilei de 23 mai.

Ecaterina Bălăcioiu va muri în închisoare, foarte probabil, pe 7 iunie 1960. După cum rezultă din documentele publicate de Berindei, Dobrincu şi Goşu în volumul citat, Ecaterina Bălăcioiu a fost lăsată cu bună ştiinţă să moară de către Securitate, grav bolnavă şi privată de medicamentele necesare (avea 73 de ani), ca urmare a refuzului de a-i scrie fiicei ei o ultimă scrisoare în care să încerce s-o convingă să revină în ţară şi să colaboreze.

Monica Lovinescu va suferi până la moarte la ideea că mama ei s-a sacrificat pentru ea. Am cunoscut-o bine ca să ştiu ce spun:Monica s-a simţit vinovată de moartea mamei ei din clipa în care a aflat de oribilul şantaj, pus la cale de Securitate şi cu sprijinul lui Ion Caraion, prieten apropiat al Ecaterinei Bălăcioiu şi „frate" al lui Virgil Ierunca, soţul Monicăi. De altfel, chiar şi în închisoare, Securitatea avea o deţinută-informatoare, pe numele ei odios, Doina Stupcanu, care încercase în repetate rânduri s-o determine pe bătrâna doamnă să-şi „vândă" fiica.

Un destin, pe scurt
Scrisorile sunt excepţionale, atât ca document sufletesc, cât şi ca valoare literară. Ecaterina Bălăcioiu primise o educaţie îngrijită, ştia, în afară de franceza studiată la Paris, greacă, latină şi germană, cânta la pian, ca mai toate fetele provenite din familii bune. Tatăl era un boiernaş din Oltenia. Pe E. Lovinescu, Ecaterina îl întâlnise, unde altfel decât la Biblioteca Academiei. Se căsătoriseră în 1916, divorţaseră în 1934, când Ecaterina Bălăcioiu va renunţa la numele de Lovinescu, reluat totuşi în 1943, la moartea criticului.

Inspectoare generală pe ţară de franceză, va fi pensionată în 1947 iar în 1949, biblioteca, a criticului, a ei înseşi şi a Monicăi, va fi confiscată. (O informaţie pentru editoare:va descoperi o bună parte din cărţi Ileana Vrancea, într-un depozit aflat sub librăria bucureşteană „George Coşbuc" de pe Lipscani, care fiinţau încă după revoluţie, şi depozitul, şi librăria, comentând faptul într-un cutremurător articol publicat în „România literară"). Urmărită de Securitate cu începere din 1951, când ideea de a face din Monica o colaboratoare îi trecuse cuiva prin cap, comunicând tot mai greu cu fiica ei, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu îi va scrie zilnic Monicăi, uneori mai multe zile la rând aceeaşi scrisoare, în aşteptarea ocaziei de a o expedia.

Despre conţinutul scrisorilor, data viitoare.

sursa:http://www.adevarul.ro