Muzeul Național Bran trebuie evacuat până în mai 2018, după 60 de ani de funcționare fără întrerupere jpeg

Muzeul Național Bran trebuie evacuat până în mai 2018, după 60 de ani de funcționare fără întrerupere

📁 Muzeele României
Autor: Simona Suciu
🗓️ 30 ianuarie 2018

Clădirea în care funcționează Muzeul Național Bran aparține familiei de Habsburg, care deține și Castelul Bran. Deși evacuarea a fost amânată de două ori până acum, iar termenul a fost prelungit cu aproape un an, Ministerul Culturii n-a găsit încă o soluție de relocare a celor 10.000 de exponate.

Muzeul Național din Bran a fost înființat în 1957 și, până în 1991, a fost administrat de autoritățile locale din Brașov. Din 1991, muzeul a fost preluat de Ministerul Culturii. Muzeul a avut trei secții: Secția Castel cu un patrimoniu ce era expus la Castelul Bran, secția etnografică (Muzeu al Satului), dar și Vama Medievală. Secția Castel s-a închis în 2009 când Castelul Bran a fost preluat de Dominic de Habsburg și toate piesele din castel deținute de statul român au fost mutate și înghesuite în Vama Mediaevală. Muzeul nu a avut însă prea mulți vizitatori mai ales din lipsă de promovare.

Din august 2015, Clădirea Vămii Medievale a intrat în administrarea familiei de Habsburg care are și castelul, astfel că Ministerul Culturii a decis inițial închiderea muzeului. S-a revenit apoi asupra deciziției și contractual de închiriere a fost prelungit până în august 2017. Reprezentanții Castelului Bran au mai acordat termen până în mai 2018, dată la care toate obiectele de patrimoniu trebuie mutate.

10.000 de exponate trebuie mutate, însă nu se știe unde

Cea mai mare problemă unde vor fi duse cele 10.000 de exponate ale muzeului. Unele dintre ele au aparținut Casei Regale și au o mare valoare istorică. Încă nu s-au găsit soluții clare sau un spațiu în care muzeul să funcționeze. Obiectele din cadrul Muzeului Național Bran sunt ale Ministerului Culturii.

„Rezolvarea problemei Muzeului Național Bran este o chestiune care ține de Ministerul Culturii și de Primăria Bran. Avem monumente și obiective culturale în județul Brașov în cadrul cărora și-ar putea găsi loc o parte din exponatele de la Bran, însă considerăm că acestea sunt definitorii în primul rând pentru comunitatea brăneană și trebuie valorificate de aceasta.

În anul 2016, CJ Brașov a făcut demersuri la Ministerul Culturii în vederea găsirii unei soluții pentru Muzeul Vămii Branului și pentru preluarea Muzeului Satului Brănean de către Muzeul de Etnografie, însă discuțiile nu s-au concretizat. Reamintim faptul că administrația județeană se confruntă cu o acută lipsă de spații, în condițiile în care CJ însuși și multe din muzeele și instituțiile din subordine funcționează în sedii pe care nu le dețin în proprietate“, se arată în răspunsul primit de Adevărul de la Consiliul Județean Brașov.

În ceea ce privește obiectele de patrimoniu care au aparținut Casei Regale a României există o posibilă soluție. Ministerul Culturii a propus administratorilor Castelului Bran să preia o parte dintre ele și să facă o expoziție în interiorul Castelului Bran. Soluția este una mult mai bună decât aceea ca ele să fie împrăștia în muzee din toată țara.