Autor 4162 vizualizări


Un mormânt vechi de aproximativ 2200 de ani a fost descoperit de arheologi britanici în apropiere de Pocklington, Anglia, şi conţine rămăşiţele unui războinic înmormântat alături de carul său de luptă, de arme şi de doi ponei. Arheologii au găsit astfel un scut din Epoca Fierului în stare excelentă de conservare, resturile unui car de luptă şi rămăşiţele a doi ponei ce au fost îngropaţi pe o parte, în postură cabrată pe picioarele din spate, ca şi când s-ar fi pregătit să sară peste un obstacol.

Arheologii britanici susţin că este vorba despre una dintre cele mai importante descoperiri arheologice realizate în Anglia, relatează Agerpres. Osemintele din mormânt aparţin unui bărbat care avea în jur de 40 de ani. În mormânt au mai fost identificate resturi de porc şi o furculiţă ataşată de o coastă de porc. Două mici broşe, una din bronz şi cealaltă din sticlă, au fost de asemenea găsite în mormânt. „Natura elaborată a acestui mormânt indică faptul că bărbatul care-l ocupă era un membru important al societăţii în care trăia”, probabil o căpetenie sau un războinic.

Acest articol a fost publicat în numărul 216 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei în perioada 15 ianuarie-14 februarie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum