«Monumentele Marelui Război»: Monumentul eroilor români din satul Cartal, regiunea ucraineană Odesa / FOTO

Autor 1518 vizualizări


”Numele meu este Viacheslav Kushter. Sunt român din localitatea Cartal, raionul Reni, regiunea Odesa. Vă expediez fotografii cu Monumentul din localitatea noastră, dedicat Eroilor Români din Primul Război Mondial. Sus, pe coloană, scrie: «Vouă, eroilor, morți în 1914-1918». Monumentul a fost ridicat în anul 1927” - Viacheslav Kushter. 


Foto: Viacheslav Kushter

Să nu ne uităm EROII! Vă rugăm să fotografiați monumentele dedicate Eroilor din Primul Război Mondial din localitatea Dvs., a părinților sau a bunicilor Dvs. și să ne trimiteți fotografiile însoțite de numele localități în care se afla monumentul (dar și alte date despre monument, dacă dispuneți de ele), iar noi vom publica fotografiile pe site-ul www.historia.ro cu semnătura dumneavoastră. Adresa la care puteți trimite fotografiile este: [email protected]

Campania ”Monumentele Marelui Război” este realizată de Redacția revistei „Historia” în parteneriat cu Facultatea de Istorie a Universității din București. Coordonatori: Ciprian Stoleru (redactor la revista Historia) și Marius Diaconescu (conferențiar universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București).

Regele Mihai I s-a născut la Castelul Foișor din Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. S-a stins din viaţă la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia – în chiar anul în care se împlinesc nouă decenii de la urcarea sa pe tron. Avea 5 ani şi 9 luni în iulie 1927, atunci când i-a succedat bunicului său, Regele Ferdinand Întregitorul.

Şi câte nu s-au întâmplat de-atunci – o viaţă cu înălţimi, dar şi cu multe, multe prăbuşiri, căci ultimul rege al României a fost contemporan cu destinul zbuciumat al Europei în ultima sută de ani.

Acesta este, deci, un dosar „Historia” cu vocaţie recuperatoare: adună, unul după altul, toate capitolele existenţei celui de-al patrulea rege al României, şi mai cu seamă cele despre care se ştie mai puţin: anii 1944-1947, care conduc spre abdicarea forţată, coordonatele procesului de urmărire între 1948 şi 1990 – căci Securitatea nu l-a scăpat niciun moment din vedere pe regele exilat, ştergerea din istorie, în România comunistă, şi mai apoi demonizarea. Şi întoarcerea, în 1992, precedată şi urmată de un şir de reveniri ratate. Şi apoi discursul ca o moştenire, din octombrie 2011: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.