Autor 4231 vizualizări


Vito Franco, profesor de anatomie patologică la Universitatea din Palermo, susţine că a descoperit dovezi „clare“ ale unor maladii de care sufereau modelele unora dintre cele mai cunoscute opere de artă din lume. Acesta şi-a prezentat descoperirile în timpul Congresului european despre patologia umană, organizat de curând la Florenţa.

„Privesc operele de artă cu alţi ochi decât experţii în artă, la fel ca un matematician care ascultă muzică într-un mod diferit de un critic muzical“, a declarat Vito Franco. El a analizat aproximativ 100 de opere de artă şi a descoperit că nu doar personajele aristocrate, ci şi Madonele, îngerii şi eroii mitici din aceste tablouri prezentau simptomele unor afecţiuni.

În celebra pictură „Mona Lisa“ există câteva dovezi care atestă faptul că modelul lui Leonardo Da Vinci prezenta în zona mâinilor şi a ochiului stâng câteva acumulări de acizi graşi sub piele, sugerând faptul că avea nivelul de colesterol crescut.

Infanta Margarita, în vârstă de cinci ani, care apare însoţită de servitorii săi, la ­curtea regelui Philip al IV-lea, în pictura „Las Meninas“ de Diego Velázquez, pare să fi suferit de sindromul Albright, o maladie genetică ce se manifestă prin „pubertate precoce, statură scundă, fragilitate osoasă şi probleme hormonale“, a explicat profesorul italian.

Eleganţa „feminină“ a tânărului nobil ce poartă o pălărie din catifea roşie şi o medalie din aur în tabloul „Portrait of a Young Man“ de Sandro Botticelli se datorează degetelor sale subţiri, deosebit de lungi-acesta fiind un semn de arahnodactilie. Maladia este asociată cu sindromul Marfan, o boală genetică vizibilă şi în portretul Madonnei-desenată cu un gât foarte lung – de Parmigianino. Pacienţii suferind de sindromul Marfan, o maladie descoperită de medicul francez Bernard Marfan, în 1896, sunt de obicei înalţi şi slabi, cu membre disproporţionat de lungi.

O altă pictură celebră a Fecioarei Maria, intitulată „Madonna del Parto“, de Piero della Francesca, o prezintă pe aceasta cu guşă, cauzată de o supradimensionare a glandei tiroide, „tipică pentru persoanele care beau apă (săracă în iod, n.r.) din fântână în anumite zone“.

Propria boală a lui Michelangelo, pe care profesorul Franco a diagnosticat-o ca fiind pietrele la rinichi, este prezentată în lucrarea „Scuola di Atene“ a lui Raphael Sanzio, unde acesta apare cu genunchii foarte umflaţi. Michelangelo se plângea în ultimele sale scrisori de dureri la rinichi şi de probleme biliare.