Autor 27696 vizualizări


O fotografie celebră se dovedeşte a fi de fapt un fals la celebrarea a 80 de ani de la apariţia sa. Deşi nu s-a ştiut până acum, această imagine a fost trucată cu scopul de a face reclamă.

Fotografia în care sunt ilustraţi 11 muncitori pe o grindă a celebrului Rockefeller Center din Manhatan la o înălţime de 60 de etaje se pare că este de fapt un fals, scrie Daily Mail. Intitulată "prânz pe un zgârie-nori", poza îi surprinde pe cei care lucrau la clădire suspendaţi pe o grindă, luând prânzul sau fumând.

La 80 de ani de la aniversarea fotografiei, care a devenit celebră în toată lumea odată cu trecerea timpului, Ken Johnston, istoric în cadrul Corbis Images, compania care deţine drepturile de autor ale pozei, spune că de fapt aceasta este trucată.Deşi bărbaţii pozaţi erau într-adevăr muncitori, fotografia a fost falsificată pentru a putea fi folosită drept material de promovare a Rockefeller Center.

Afirmaţiile de fals asupra materialului sunt susţinute de o altă fotografie, rar văzută, în care aceiaşi muncitori stau întinşi pe spate pe aceeaşi grindă în timp ce se odihnesc, lucru de altfel imposibil. VEZI FOTO

"Fotografia a fost un efort din punct de vedere al publicităţii pentru Rockefeller Center. Se poate vedea cu uşurinţă că cei din poză sunt muncitori adevăraţi, dar aceasta a fost realizată nu de un singur fotograf, ci de mai mulţi", a spus Ken Johnston pentru sursa citată.

Fotografia a fost făcută pe 20 septembrie 1932 şi ilustrează o pauză normală de lucru în timpul construcţiei clădirii RCA, denumită mai târziu, în 1986, clădirea GE.

Corbis Images este compania care deţine drepturile de autor pentru fotografia cu pricina, istoricul Ken Johnston mărturisind că "prânz pe un zgârie-nori" este imaginea istorică cu cele mai multe încasări, reuşind să întreacă alte poze de acelaşi rang şi importanţă precum fotografii cu Albert Einstein şi Martin Luther King.

Fotografia a fost publicată pentru prima datăîn ziarul The New York Tribune, la câteva zile după ce a fost realizată.Drepturile de autor îi aparţin fotografului Charles C Ebbets, informaţie descoperită de o firmă privată de detectivi în 2003. Cu toate acestea, nu se mai ştie exact dacă Ebbets este cu adevărat fotograful care a executat poza.

Până şi numele muncitorilor care apar în fotografie au rămas un mister, Cobis încercând să ia legătura cu aceştia, dar eşuând în cele din urmă.

Construcţia Rockefeller Center a început în anul 1930, clădirea fiind terminată în nouă ani.

sursa:http://www.mediafax.ro