Misterul scheletului mumificat din Chile a fost elucidat jpeg

Misterul scheletului mumificat din Chile a fost elucidat

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 2 aprilie 2018

Un mic schelet mumificat, descoperit în anul 2003 în Chile, a provocat vâlvă la nivel internațional, multe voci afirmând că este vorba de un ”extraterestru”, din cauza aspectului neobișnuit.

Analizele efectuate recent de cercetătorii de la Universitatea Stanford din California au demonstrat că mica mumie este umană. Scheletul aparţinea unei fetiţe care suferea de mutații genetice rare, asociate cu cu nanismul şi cu îmbătrânirea prematură, conform nou studiu publicat în revista Genome Research.

Cunoscut ca ”Ata”, scheletul mumificat a fost descoperit într-o geantă din piele, în spatele unei biserici din deşertul Atacama. Cercetătorii americani au constată că scheletul a aparținut unui copil născut mort sau care a murit imediat după naştere.

Starea bună a mumiei indică faptul că acesta are o vechime de maxim patruzeci de ani. Copilul avea zece perechi de coaste, în condiţiile în care oamenii au douăsprezece perechi.

Folosind ADN-ul extras din măduva osoasă, cercetătorii de la Universitatea Stanford au realizat harta completă a genomului fetiţei şi au aflat că ea provenea de pe insula chiliană Chiloe.

Oamenii de știință care au studiat această mumie au descoperit mutații care nu erau cunoscute anterior, care ar putea conduce la dezvoltarea unor tratamente pentru persoanele care suferă de boli ale oaselor.

ATA 2 jpg jpeg

Foto: (c) Emery Smith / med.stanford.edu