Misterul morții unui general român: trădare sau asasinat la comanda KGB-ului?
În luna aprilie a anului 2012, revista „Historia” publica un amplu dosar intitulat „Generalul Avramescu, trădător sau victimă a NKVD?”, dedicat misterului care a învăluit moartea reputatului ofiţer român.
Istoricul militar Manuel Stănescu analiza teza înaintată de câţiva dintre subalternii generalului Avramescu şi susţinută tacit de sovietici, teză care a produs consternare în rândul conducerii Armatei Române:se pregătea generalul, la începutul lunii martie a anului 1945, să treacă împreună cu trupele din subordine de partea germanilor?
Acum „Historia” reia studierea enigmei ce însoţeşte tragica dispariţie a generalului român. Invitatul emisiunii, nepotulgeneralului Avramescu, Paltin Sturdza – cel care, la 11 luni, a fost „cel mai tânăr prizonier al NKVD-ului”, împreună cu moderatorul emisiunii, Ion M. Ioniță, și editorul cooronator al Historia.ro, Ciprian Plăiașu, vor încerca să deslușească adevăratul și surprinzătorul motiv pentru care generalul a murit:acela că generalul Avramescu ar fi fost opţiunea regelui Mihai pentru postul de prim-ministru după căderea guvernului Rădescu.
Scurt context
În ziua de 2 martie 1945, pe când se afla la comanda Armatei a 4-a române aflată pe frontul din Cehoslovacia, generalul Gheorghe Avramescu a fost arestat de autorităţile sovietice, împreună cu şeful de stat major şi alţi ofiţeri şi civili, în total 36 de persoane. Evenimentul, deosebit de grav, a acţionat ca o undă de şoc pentru trupele aflate în plină campanie, în condiţiile în care colaborarea cu Armata Roşie se dovedise extrem de dificilă, noul aliat acuzând armata română, în dese rânduri, de incapacitate operativă sau chiar trădare şi trecere voluntară la inamic (cazul Diviziei 4 infanterie, asupra căruia vom reveni). Acest episod tragic este indisolubil legat de destinul României în acei ani teribili, iar subiectul rămâne deschis cercetării.
În dimineaţa zilei de 2 martie 1945, la orele 8, generalul Nicolae Dragomir, şeful de stat major al Armatei a 4-a, a plecat spre front, însoţindu-l pe generalul Şerstiuk, locţiitorul comandantului armatei 40 sovietice, pentru a urmări personal un atac al diviziilor 9 şi 18 infanterie. Îl însoţea, pe post de translator, căpitanul Sergiu Glavce, basarabean din Bălţi, fiul vitreg al generalului Constantin Petrovicescu, ministru de interne în timpul statului naţional-legionar şi aflat în detenţie din 1941[1]. La volanul autoturismului Chevrolet se găsea sergentul Ioan Florea. De la observatorul Corpului 6 armată, Nicolae Dragomir a telefonat, către orele 11, la cartierul armatei, ca secţiile de specialitate să pregătească documentări referitoare la situaţia efectivelor şi a inamicului, pe care un ofiţer să le aducă la Grupul de armate către ora 17, acolo unde urma să aibă loc o şedinţă de comandament. În jurul orei 13, comandamentul sovietic l-a convocat telefonic pe generalul Avramescu, cu documente suplimentare celor întocmite de generalul Dragomir. Toate aceste comunicaţii se încadrau într-un registru firesc pentru comandamente aliate aflate în linia întâi a frontului.
