Mii de sticle de vin valoroase, descoperite în timpul renovării fostului Palat de vară al familiei regale elene jpeg

Mii de sticle de vin valoroase, descoperite în timpul renovării fostului Palat de vară al familiei regale elene

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 12 iulie 2021

În timpul lucrărilor de renovare la fostul Palat de vară al familiei regale elene de la Tatoi, la nord de Atena, restauratorii au descoperit sute de sticle de vin şi de băuturi alcoolice valoroase din Grecia şi din străinatate.

Ministrul culturii grec Lina Mendoni a declarat duminică că acestea sunt "descoperiri de o mare importanţă istorică", potrivit agerpres.ro.

Peste 4.000 de sticle au fost scoase la iveală, iar căutările continuă.

Printre obiectele descoperite, restauratorii au găsit o sticlă de whisky de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii pe 6 februarie 1952 şi vinuri de la Chateau Margaux, Chateau de Vincennes şi Chateau Rothschild, ce datează din secolul al XIX-lea.

În prezent au loc lucrări de renovare la Palatul de vară de la Tatoi, acesta urmând să fie transformat în muzeu şi destinaţie turistică.

În Grecia, monarhia a fost abolită în 1974 după restaurarea democraţiei.