Mausoleele eroilor din Primul Război Mondial, inundate la fiecare ploaie jpeg

Mausoleele eroilor din Primul Război Mondial, inundate la fiecare ploaie

📁 Primul Război Mondial
Autor: Dana Lepădat
🗓️ 25 iunie 2010

Monumentele de la Focşani, Mărăşeşti, Mărăşti şi Soveja sunt aproape în ruină. Reparaţiile au fost amânate din lipsa banilor. Ploile afectează periodic cele patru mausolee din sudul Moldovei. Apa se scurge din tavanele găurite şi musteşte în subsoluri.

Mausoleul de la Mărăşti, ridicat chiar pe câmpul istoric unde s-a spus pentru prima dată „Pe aici nu se trece", este într-o stare avansată de degradare.Elementele arhitecturale de pe monumentele funerare s-au desprins din cauza umezelii, din sistemul de iluminat, bazat pe improvizaţii, au rămas doar trei becuri, iar pereţii sunt coşcoviţi.

Mormântul mareşalului Alexandru Averescu, comandantul armatei române în Primul Război Mondial, abia poate fi văzut de vizitatori pentru că este acoperit cu o folie din plastic pentru a fi protejat de apa de ploaie ce se scurge din tavan.

„Pentru că mausoleul este la subsol, iar construcţia este veche, tavanul s-a fisurat şi de câte ori plouă este inundat. Am scos şi 20 de găleţi de apă pe zi. De când au început reparaţiile, constructorii au pus un acoperiş din lemn. Acum nu mai intră atât de multă apă. Câteodată rămân fără curent electric, alteori se produc scurtcircuite din cauza apei ce se scurge de sus", a explicat Costel Tecuceanu, îngrijitorul mausoleului de la Mărăşti.

„Plouă în el ca pe drum"

Localnicii nu vizitează mausoleul cu anii. „Ce să facem acolo că plouă în el ca pe drum. Se dărâmă de tot. Este o ruşine ce se întâmplă", a spus Măriuţa Păduraru care locuieşte în apropiere de monument. Nici numărul turiştilor care calcă pragul mausoleului nu este foarte mare.

La mică distanţă de Mărăşti, se află Mausoleul Eroilor din Soveja. Construit din piatră de râu, mastodontul s-a fisurat chiar la mijloc pentru că o parte din roca pe care este construit cedează şi se afundă în pământ odată cu jumătate din clădire.

image

Mormântul generalului Averescu a fost grav afectat de cutremure

Şi aici apa de ploaie

inundă cripta comună în care se află osemintele ostaşilor. „Este adevărat, clădirea este foarte solidă, dar dacă nu se intervine, există riscul să se crape, să se prăbuşească o parte din ea", ne-a spus Rodica Necula, îngrijitor.

Lucrări în ritm de melc

La mausoleul Mărăşeşti, fresca pictată pe Cupola Gloriei a fost distrusă din cauza infiltraţiilor. Turiştii reclamă că nu mai au acces pe acoperişul muzeului din cauza unor plăci ce s-au desprins.

Puţinii vizitatori sunt nemulţumiţi şi pentru că la mausolee nici de ghizi nu prea mai au parte. „Noi suntem cu copiii de la şcoală, dar nu am găsit aici niciun muzeograf să le explice ce văd. Vor spune că au venit şi au văzut nişte pietre", spune Dan Sârbu, profesor în Bucureşti.

Nici Mausoleul Eroilor din Focşani nu este într-o stare prea bună. De ceva timp, monumentul este închis publicului pentru că pereţii sunt negri de la fumul de la lumânări ce a acoperit şi numele ostaşilor îngropaţi aici. Cele patru monumente au fost incluse de autorităţi într-un proiect de reabilitare în valoare de 5, 3 milioane de euro. Lucrările avansează însă în pas de melc, deşi ar trebui finalizate în iulie 2013.

image

La monumentul de la Mărăşti au început reparaţiile