"Mareşalul Antonescu e un criminal de război" jpeg

"Mareşalul Antonescu e un criminal de război"

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Redacția
🗓️ 11 octombrie 2010

Shlomo Sorin Rosen, rabinul-şef al comunităţilor evreieşti din România, vorbeşte într-un interviu pentru Evenimentul Zilei despre moştenirea Holocaustului orchestrat de regimul mareşalului Antonescu, despre vină, responsabilitate şi viitor, despre învăţăturile Talmudului şi forumişti, despre Mahmud Ahmadinejad şi mitralierele sprijinite de rafturile bibliotecilor din Israel. “Tot ceea ce trebuie ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic”, avertizează acesta.

Rabinul susţine că argumente de tipul“Antonescu a încercat să-i salveze” pe evrei “Sunt argumentele reciclate ale celor care încearcă să reabiliteze un criminal de război. Antonescu, oricum am vrea să-l reabilităm, nu poate avea această şansă. E complet aiurea să spui că i-a salvat pe evrei. Când a devenit clar că Germania pierde războiul, într-adevăr s-a dat ordinul de reîntoarcere în ţară a evreilor. Dar cine dăduse ordinul de trimitere la moarte? Tot Antonescu! Există stenograme din perioada respectivă în care Antonescu spune, şi citez din memorie acum, că nu îl interesează dacă va intra în istorie ca un criminal şi că vrea România curăţată de jidani”.

În privinţa conflictul israeliano-palestinian, Shlomo Sorin Rosen spune:“Oricine are curiozitatea să deschidă o carte de istorie şi să vadă cum a decurs acest conflict, îşi dă seama că statul Israel n-a făcut altceva decât să se apere. Din 1948 până astăzi. Spuneţi-mi ce armată din lume anunţă public raidurile înainte? Şi, de cealaltă parte, ce armată de eliberare se ascunde printre civili şi aruncă câte o rachetă? Ce ţară din lume ar putea să reziste cu graniţa bombardată permanent, cu oameni care se aruncă în aer în autobuze civile? Statul Israel şi-a construit un zid! Ce vreţi mai defensiv decât un zid? Mai mult, Israelul a luptat cu proprii cetăţeni pentru a evacua Fâşia Gaza. Şi tot nu-i pace!”Referindu-se la Mahmud Ahmadinejad, rabinul-şef al comunităţii evreieşti afirmă:“E strigător la cer că i se dă voce, în foruri de cel mai înalt nivel, unui om care declară ca scop al ţării pe care o conduce ştergerea de pe hartă a Israelului. Ce să vorbească? Ce să spună? E un mesaj de ură, de distrugere din partea unui terorist. Mi-e teamă de ameninţarea lui!Vă spun sincer, mă gândesc cu groază la un astfel de om cu mâna pe un buton atomic. Bomba nucleară înseamnă moarte pentru milioane de oameni. Mulţi spun ‘e conflictul lor’, dar nu e aşa. Un nor radioactiv nu se opreşte la graniţă”.