Marea Britanie cere formal Uniunii Europene amânarea BREXIT png

Marea Britanie cere formal Uniunii Europene amânarea BREXIT

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 19 martie 2019

Premierul Marii Britanii, Theresa May, va cere formal Uniunii Europene marţi sau miercuri amânarea Brexit, a anunţat un purtător de cuvânt al Downing Street, citat de Reuters.

Theresa May îi va trimite marţi ori miercuri o scrisoare oficială preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, prin care va cere prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al Tratatului comunitar şi implicit amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a precizat purtătorul de cuvânt al Biroului premierului britanic. Anunţul a fost făcut după ce Theresa May a discutat cu membrii Cabinetului guvernamental britanic în cadrul unei şedinţe de urgenţă desfăşurată marţi. 

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a dat asigurări marţi că va face toate eforturile pentru ieşirea ordonată a Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează site-ul cotidianului Le Figaro. "Eu voi lupta până în ultimul minut pe 29 martie pentru o ieşire ordonată a Marii Britanii din UE. Nu avem mult timp până atunci, sunt doar câteva zile", a declarat Angela Merkel într-o conferinţă de presă desfăşurată la Berlin. Întrebată dacă Uniunea Europeană manifestă disponibilitatea amânării Brexit, Angela Merkel a precizat: "Eu sper să menţinem relaţii bune cu Marea Britanie după ce va părăsi Uniunea Europeană". 

Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie.