Marcel Proust, printre scriitorii preferaţi ai lui Scott Fitzgerald jpeg

Marcel Proust, printre scriitorii preferaţi ai lui Scott Fitzgerald

📁 Carte
🗓️ 12 august 2013

Cu patru ani înainte de a muri, autorul american Scott Fitzgerald a întocmit o listă de 22 de lecturi indispensabile, printre care se numără „În căutarea timpului pierdut“, de Marcel Proust, dar şi lucrări semnate de William Faulkner, Guy De Maupassant sau Lev Tolstoi, informează publicaţia „Le Figaro“.

În primăvara anului 1936, care a fost, probabil, cel mai cumplit din întreaga sa viaţă, Scott Fitzgerald îi dicta infirmierei sale, de pe patul de convalescenţă dintr-un hotel din Asheville (Carolina de Nord), o listă de 22 de cărţi care trebuie citite. Autorul se mutase acolo pentru a-i fi mai aproape soţiei sale, Zelda, care fusese internată la un spital de psihiatrie.    

Problemele finanicare ale lui Fitzgerald din acea perioadă şi refugiul în alcool la care apela frecvent îl aduseseră într-o stare critică. Datoria infirmierei Dorothy Richardson era să-i ţină companie şi să-l împiedice să bea. Treptat, între Fitzgerald şi infirmieră se dezvoltase o relaţie de prietenie, iar scriitorul a încercat s-o educe propunându-i o listă de cărţi „care ar trebui citite“.    Scriitorul recomanda contemporani ai săi din sfera literaturii, precum William Faulkner, cu lucrarea „Sanctuarul“, dar şi literatură rusă – Tolstoi, cu „Război şi pace“ sau franceză – Stendhal, cu „Roşu şi negru“ şi Marcel Proust, cu trei dintre volumele cunoscutei serii „În căutarea timpului pierdut“. Preferaţii săi erau şi Oscar Wilde, pentru pisele sale de teatru, şi John Keats şi Percy Bysshe Shelley, pentru poemele lor.   

Cu doi ani înainte, Ernest Hemingway a realizat la rândul lui o astfel de listă, de unde nu lipseau volumele „Roşu şi negru“ al lui Stendhal, „Război şi pace“, de Lev Tolstoi, „Fraţii Karamazov“, de Dostoievski şi „Doamna Bovary“, de Gustave Flaubert. Lista de lectură indispensabilă, scrisă de Dorothy Richardson, după dictarea lui Fitzgerald:1. Sister Carrie/ Sora Carrie, de Theodore Dreiser

2. The Life of Jesus/ Viaţa lui Iisus, de Ernest Renan

3. A Doll’s House/ Casa unei păpuşi, de Henrik Ibsen

4. Winesburg, Ohio, de Sherwood Anderson

5. The Old Wives’ Tale/ Povestea soţiilor bătrâne, by Arnold Bennett

6. The Maltese Falcon, de Dashiel Hammett

7. The Red and the Black/ Roşu şi negru, deStendahl

8. Povestirile lui Guy De Maupassant

9. An Outline of Abnormal Psychology, editată de Gardner Murphy

10. Poveştile lui Anton Chekhov, editate de Robert N. Linscott

11. The Best American Humorous Short Stories/ Cele mai bune povestiri umoristice americane, editate de Alexander Jessup

12. Victory/ Victoria, de Joseph Conrad

13. The Revolt of the Angels/ Revolta îngerilor, de Anatole France

14. Piesele de teatru ale lui Oscar Wilde

15. Sanctuary/ Sanctuarul, de William Faulkner

16. Within a Budding Grove/ La umbra fetelor în floare, de Marcel Proust

17. The Guermantes Way/ Guermantes, de by Marcel Proust

18. Swann’s Way/ Swann, de Marcel Proust

19. South Wind, de Norman Douglas

20. The Garden Party, de Katherine Mansfield

21. War and Peace/ Război şi pace, de Lev Tolstoi

22. Poemele autorilor John Keats şi Percy Bysshe ShelleyCiteste mai mult: adev.ro/mrdh7d