Autor 8270 vizualizări


Arheologii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) au descoperit recent mai multe morminte antice din secolele III – VI, în apropierea faimosului mormânt pictat de la Tomis, de tip hypogeu. 

La sfârșitul lunii aprilie, arheologii MINAC au demarat descărcarea arheologică a terenului de lângă Mormântul pictat de tip hipogeu Aceasta este necesară pentru a se putea începe lucrările de salvarea și punere în valoare a cavoului din secolul al IV-lea, descoperit în 1988. În timpul săpăturilor, au fost găsite șase complexe funerare, unul la o mai mare adâncime, de 5 metri. Mormintele datează din secolele III – VI și sunt mai mult creștine, informează focuspress.ro.


„Am început să decapăm stratul vegetal și pe cel de dărâmătură, ca să ajungem la stratul de pământ neumblat. Și am descoperit șase complexe funerare, unul la 5 metri. Sunt morminte de inhumație, din secolele III – VI, mai mult creștine, așa că au un inventar sărac, doar obiecte uzuale pentru morminte, nu ca cele romane. Sunt morminte în firidă“, declarat arheologul Constantin Chera.

Foto: Facebook / Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Mormântul pictat de la Tomis, de tip hypogeu, va fi conservat, restaurat și protejat, prin implementarea proiectului cu fonduri europene al Consiliului Județean Constanța, prin Programul Operațional Regional. Se va reconstitui pictura murală din interiorul mormântului, i se va refacere arhitectura și se va realiza o structură de protecție, care o să îl separe de mediul înconjurător și va asigura climatul necesar conservării acestuia. De asemenea, se vor construi un punct de informare și un corp anexă care vor găzdui instrumentele de prezentare și interpretare ale monumentului, inclusiv grupuri sanitare, lift pentru persoanele cu divizibilități locomotorii.