Lukaşenko, despre deturnarea avionului Ryanair: Protasevici este „un terorist”  Am acţionat „legal” jpeg

Lukaşenko, despre deturnarea avionului Ryanair: Protasevici este „un terorist”. Am acţionat „legal”

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 26 mai 2021

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko susţine că a acţionat „în mod legal” deturnând un avion civil la Minsk, în urma unei alerte cu bombă, şi respinge acuzaţia potrivit căreia a deturnat zborul cu scopul de a aresta un opozant, relatează adevarul.ro.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko susţine că a acţionat ”în mod legal” deturnând un avion civil la Minsk, în urma unei alerte cu bombă, şi respinge acuzaţia potrivit căreia a deturnat zborul cu scopul de a aresta un opozant, relatează AFP. „Am acţionat legal, apărându-mi oamenii”, a declarat el miercuri, potrivit agenţiei oficiale belaruse de presă Belta, într-un discurs pe care l-a susţinut în faţa unor aleşi şi unor oficiali de rang înalt ai regimului.

El denunţă acuzarea sa de faptul că a trimis un avon de vânătoare de tip MiG-29 cu scopul de a obliga avionul Ryanair să aterizeze drept o „minciună”. „Este o minciună absolută (să se spună) că avionul a fost obligat să aterizeze de către un MiG-29”, a subliniat el. „Misiunea avionului de vânătoare a fost să stabilească o comunicare şi să monitorizeze aterizarea avionului de pasageri în caz de urgenţă”, dă el asigurări. Lukaşenko a denunţat de asemenea ”atacuri” care încalcă ”linii roşii”, o reacţie faţă de un val de condamnări internaţionale în urma deturnării avionului Boeing aparţinând companiei irlandeze low-cost Ryanair la Minsk.

„Adversarii noştri din străinătate şi din interiorul ţării şi-au schimbat metodele pentru a ne ataca statul. Ei au încălcat o mulţime de linii roşii, au depăşit limitele, înţelegerea şi morala umană”, a declarat el, potrivit Belta. „Ei au trecut de la organizarea de revolte la etapa strangulării”, a denunţat el, referindu-se la contestarea din 2020, pe care o atribuie opoziţiei conduse de către Occident. El a denunţat un „război hibrid modern” împotriva ţării sale, care este un „teatru de experiemntare pentru a înainta apoi către Est”. Aleksandr Lukaşenko îi acuză cu regularitate pe americani de faptul că vor să-l răstoarne de la putere, cu scopul de a ataca apoi Rusia lui Vladimir Putin, principalul său aliat. Pe jurnalistul din opoziţie Roman Protasevici, arestat în urma deturnării zborului Ryanair pe ruta Atena-Vilnius, Lukaşenko l-a catalogat drept un „terorist”.